„Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” – Luca 2:49

Nu ni se spune nimic altceva despre copilăria lui Isus după întoarcerea din Egipt, decât că „Copilul creştea şi Se întărea, fiind plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2:40). Mai avem informaţii despre El la vârsta de 12 ani. Evanghelistul Luca ne spune că părinţii mergeau în fiecare an la Ierusalim cu ocazia Paştilor, o sărbătoare de 7 zile. Se vede însă că aceasta a fost prima oară când au mers împreună cu Isus, fiindcă era obiceiul ca la această vârstă băieţii să facă un fel de consacrare, cum ar fi astăzi Bar Mitzva. Această consacrare le aducea anumite privilegii şi obligaţii, cum ar fi, să respecte sărbătorile, să întrebe şi să aibă îngăduinţa de a citi Legea. Copilul era socotit de atunci încolo răspunzător pentru acţiunile sale sub Lege. De aceea aceşti copii erau numiţi „fii ai Legii”. Şi vedem că la acea vârstă copilul Isus era deja angajat în studierea Scripturilor pentru a-Şi cunoaşte locul şi rolul în împlinirea lor, şi ce anume Îi cerea Tatăl să facă. Având părinţi credincioşi, în mod sigur mama Sa I-a spus despre naşterea Sa miraculoasă. De aceea şi întrebarea Sa, „oare nu ştiaţi…?”, ca şi cum ar fi spus că doar ei ştiau cine era şi de undea venea, şi trebuiau să se aştepte ca El să fie angajat în lucrurile Tatălui. Dar ei n-au înţeles (vers. 50). Au urmat iarăşi ani de creştere in favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor, până Îl regăsim la vârsta de 30 de ani, gata să-Şi înceapă misiunea, vârsta necesară sub Lege. Întrebarea este: Ce facem noi, creştinii, cu acest exemplu de la marele Învăţător? Ne găsim noi în cele ale Tatălui nu numai la sărbători, în zile de odihnă, ci oricând, căci pentru creştin fiecare zi este zi de odihnă (Evrei 4:1-3)? Ne găsim noi oare plăcerea în a întreba şi discuta în casa Tatălui, în părtăşia Bisericii, despre condiţiile continuării noastre în favoarea Lui, cum să-I fim plăcuţi, cum să creştem în harul şi în cunoştinţa Lui? Îi suntem recunoscători pentru ceea ce deja a făcut pentru noi, pentru sacrificul Fiului Său, singurul prin care putem avea acces la Tatăl? Şi câte alte motive de mulţumire!