Ce înseamnă cuvintele Mariei, mama Domnului nostru Isus, din cântarea ei de mulţumire relatată în Luca 1:46-55? În primul rând, şi ceea ce este evident, ea îşi exprima adânca mulţumire pentru că Tatăl i-a făcut marea onoare de a-L aduce pe lume pe Mântuitorul lui Israel şi al lumii, ea, de origine foarte modestă. În acest fel, prin mama Sa, Domnul nostru era Fiul lui David. Dar El venea, nu prin spiţa domnitoare a lui Solomon, ci prin cea modestă a lui Natan, fiul lui David. Apoi, sub influenţa spiritului sfânt al Tatălui, ea rostea profetic faptul că, după îndepărtarea coroanei de la Zedechia, ultimul împărat al lui Israel, scaunul de domnie al Domnului nu va mai fi ocupat de altul, până va veni Cel care are dreptul la domnie (Ezechiel 21:25-27), acela fiind Domnul nostru la a doua Sa venire, când să restabilească pe Israel şi împărăţia Domnului pe pământ (Fapte 15:14-17). Şi astfel spune profetul Ieremia, cap. 23, vers. 5, 6: “Iată, vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David un vlăstar drept. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În zilele Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va fi în siguranţă; şi iată Numele pe care I-l voi da: Domnul dreptatea noastră”.

Avem deci lecţia profetică a preluării împărăţiei lumii de către Domnul nostru, precum şi cea practică, a faptului că pentru împlinirea scopurilor Sale, Tatăl va folosi şi va înălţa la timpul potrivit mai degrabă pe aceia care au un caracter potrivit, pe aceia smeriţi, aceia care sunt slabi şi mici după normele acestei lumi, dar tari şi bogaţi în credinţă, care sunt flămânzi după adevărul şi dreptatea Lui. 1 Cor. 1:26-31; 1 Pet. 5:6.