Era în toamna anului 29, când Isus împlinea 30 de ani, vârsta la care potrivit legii preoţii puteau să-şi înceapă slujirea publică. Pentru El, acesta era un moment cheie în pregătirea Sa ca să devină “Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”. Şi El n-a întârziat să împlinească dreptatea legii, dovedind şi în acest punct că era cel potrivit să fie preţul de răscumpărare al omului. Dar întrebarea este: De ce a mers El la Ioan să fie botezat, căci ni se spune că Ioan boteza pentru iertarea păcatelor, pe când Isus nu avea nici un păcat de iertat, şi de aceea Ioan a protestat când L-a văzut că vine să-L boteze. Botezul făcut de Ioan nu era un botez creştin, ci era un botez pentru evreii care arătau pocăinţa inimii şi întoarcerea de le căile lor păcătoase contra Legii, în acest caz apa spălând simbolic păcatele (Mat. 3:11; Fapte 19:4, 5). Domnul nostru însă, neavând păcate pe care să Şi le spele, introducea un botez nou, botezul creştin, care are o semnificaţie mult mai profundă. Acesta simboliza moartea Sa de jertfă pentru ca alţii să poată trăi. Şi în botez, ca şi în toate celelalte lucruri, El a fost începătorul, modelul. Şi urmaşii Lui, prin scufundare în apă declară că au murit simbolic faţă de lume cu scopurile şi speranţele ei, iar apoi, fiind ridicaţi din apă, sunt înviaţi ca să umble în înnoirea vieţii, cu scopuri şi speranţe noi, cereşti (Rom. 6:3-6). Numai că în cazul lor, ei trebuie mai întâi să recunoască faptul că sunt păcătoşi, să se căiască şi să se cureţe de păcate. Botezul creştin, aşa cum spune ap. Petru, “nu este o curăţire de întinăciunile cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe curate” (1 Pet. 3:21). Prin credinţă în sângele vărsat al lui Cristos, ei fac un legământ sau angajament de predare deplină lui Dumnezeu a tot ce sunt şi ce au, care este urmat de botez, ca simbol al acestui angajament de a fi morţi faţă de lume şi vii faţă de Dumnezeu, şi ca o mărturie exterioară a ceea ce avut loc în inima lor. Acceptarea lor de către Tatăl îi constituie ca fii ai Săi, în familia Sa, “făpturi noi în Hristos”. 2 Cor. 5:15-18.