„De aceea este scris: «Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu». Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.” – 1 Corinteni 15:45 – Partea 2

După cum toţi vom fi de acord, Cuvântul inspirat este o comoară de învăţături date nouă atât direct, literal, cât şi indirect, simbolic. De felul acestora din urmă sunt pildele, tipurile, umbrele, metaforele, alegoriile, comparaţiile. De exemplu, primele două soţii ale lui Avraam, Sara şi Agar, reprezintă două legăminte (Gal. 4:24-26). Adam, Isaac, Melchisedec, Moise, Aaron şi alţii, Îl reprezintă pe Domnul nostru în diferitele Sale roluri şi funcţii. Apoi Legea lui Israel, Cortul Întâlnirii din pustie, jertfele de animale, sunt tipuri şi umbre (Evrei, cap. 7, 8. 9, 10) ale „bunurilor viitoare”, din Veacul Evanghelic.

În Geneza 2:18, 21, 22 citim: „Şi Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el. … Atunci Domnul Dumnezeu … a luat una din costale lui … . Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” Din Adam a venit în existenţă întreaga specie umană, după cum viaţa fiecărei fiinţe porneşte de la tată. Mama Eva n-a fost creată deci cum a fost creat Adam, ci a fost luată din Adam, dar ea le-a întreţinut viaţa şi i-a născut pe primii urmaşi ai lor şi astfel specia s-a propagat. Cu acest adevăr clar în minte, putem face în unele privinţe o foarte frumoasă paralelă, comparaţie, între primul Adam cu soţia sa, Eva, şi al doilea Adam, Domnul nostru, cu soţia Sa, Biserica, Mireasa, Soţia Mielului. Astfel, după cum din coasta primului Adam a fost luată Eva ca ajutor, tot aşa, din coasta sângerândă a lui Cristos, metaforic vorbind, Domnul Dumnezeu a văzut potrivit să formeze, în acest veac Creştin sau Evanghelic, o Biserică, a doua Evă pe plan spiritual, care să fie moştenitoare împreună cu Cristos şi ajutor în regenerarea promisă a speciei umane, de-a lungul „timpurilor de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3:19-21). Domnul din cer, al doilea Adam, va fi El însuşi dătătorul vieţii omenirii la înviere, în Împărăţia Sa (Is. 9:6, 7), fiindcă El a murit pentru omenire, cumpărând-o cu sângele Său preţios. Biserica însă, a doua Evă, fiind în mod natural luată, aleasă din omenirea păcătoasă, va fi pregătită să-i ajute ca o mamă pe aceia care vor vrea, oferindu-le „apa vieţii fără plată” (Apoc. 21:17), ca să se ridice treptat la chipul lui Dumnezeu pierdut de primul Adam, şi astfel să trăiască veşnic.