Domnul nostru Isus are multe titluri. Unul dintre titlurile Lui este „Fiul Omului”. Dar de ce are El acest titlu, fiindcă viaţa Lui a venit de sus, de la Tatăl, nu de la oameni? N-a fost El Fiul lui Dumnezeu? Un răspuns simplu, scurt şi adevărat ar fi: fiindcă S-a înrudit cu neamul omenesc prin fecioara Maria. Şi tocmai aceasta ni se spune în genealogia Domnului relatată în Evenghelii (Mat. 1; Luca 3). Dar germenul vieţii Sale n-a fost pământesc, ci ceresc; şi cum viaţa vine de la tată, de aceea El este mai întâi Fiul Tatălui Său, al lui Dumnezeu. Maria I-a dat şi I-a întreţinut organismul fizic până la venirea Sa în lume ca om, pentru a-Şi da viaţa ca preţ de răscumpărare, echivalentul lui Adam înainte de a păcătui, o moarte substituitoare, o viaţă perfectă pentru o viaţă perfectă.
Adam a pierdut moştenirea dată de Dumnezeu atât pentru el cât şi pentru copiii lui. Nici unul dintre urmaşi n-a putut pretinde moştenirea. Dacă vreun om ar fi putut vreodată să ţină legea divină în mod perfect, el ar fi avut dreptul la toată moştenirea. „Acela care va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Gal. 3:12). Nici evreii, care se învoiseră prin legământ cu Dumnezeu să ţină legea, n-au fost în stare s-o ţină. Dar la timpul potrivit, Domnul nostru a lăsat gloria naturii spirituale, S-a născut pe pământ ca Omul Isus Cristos. N-a intrat într-un trup, ci a fost făcut trup, pentru puţin timp (Evr. 2:9), a împlinit toate cerinţele legii, fiind ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filip. 2:7, 8). Astfel El a cumpărat cu sângele Său scump (1 Petru 1:18-20) moştenirea pierdută de Adam, omul împreună cu domeniul lui pământesc. De aceea El are dreptul la acea moştenire, „ca să mântuiască ce era pierdut” în păcat şi moarte. Titlul acesta privilegiat, Fiul Omului, El îl va avea toată veşnicia, fiind legat deci, de înrudirea cu neamul omenesc şi de sacrificul Său răscumpărător şi eliberator. „Pentru mine moarte a răbdat, dar eu Lui ce I-am dat?”
