Vă rog sa îmi explicați răpirea Bisericii lui Cristos și asemănarea acesteia cu răpirea lui Ilie în carul cu foc.

Scriptura care este interpretată de unii ca învăţând “răpirea” este  în 1 Tesaloniceni 4:17. Deşi unele traduceri folosesc acest cuvânt, traducerile mai noi nu-l mai folosesc, deoarece dicţionarele nu dau cuvântului grecesc “harpazỡ” sensul de “răpire” aşa cum îl înţeleg unii creştini. (În Concordanţă lui Strong acest cuvânt este la numărul 726).

Înţelesul a ceea ce spune Pavel este că cei vii vor fi luaţi cu forţa, ca şi apucaţi şi traşi sus de o mână şi vor fi alăturaţi celor înviaţi, în prezenţa Domnului. Ne imaginăm o mare înfuriată, înainte de-a fi potolită conform Psalmului 65:7, oamenii credincioşi încercând din răsputeri să stea la suprafaţă, fără nici un o şansă previzibilă, și o mână puternică îi apucă rând pe rând şi-i ridică sus. În acest timp ultima trâmbiţă va suna “împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte” Osea 1:14-17.

A doua Scriptură de luat în considerare este 1 Corinteni 15:51,52. Aici se spune de fapt că “clipeala din ochi” nu este aceeaşi pentru toţi. Afirmaţia este că “…la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia… şi noi vom fi schimbaţi”. Apocalipsa 10:7 ne spune că trâmbiţă a şaptea, ultima trâmbiţă, va suna mai multe zile şi în timpul acestor zile se va sfârşi taina lui Dumnezeu, adică Biserica lui Cristos. (vezi şi Coloseni 1:26,27).

Suntem îndreptăţiţi, într-adevăr, să credem că Biserica lui Cristos a fost tipificată în lucrarea şi experienţele lui Ilie. El a fost luat de o forţă supranaturală, dar Isus, asemănându-l pe Ioan Botezătorul cu Ilie, ne spune de fapt ca luarea cu forţa poate avea şi alte forme.

La mulţi ani după moartea lui Ilie, proorocul Maleahi (4:5,6) a zis: “Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor…”

Deci nu este o surpriză că învăţaţii legii afirmau aceasta şi că ucencii l-au intreabat pe Isus despre venirea lui Ilie (Matei 17:10:13).

Răspunsul lui Isus este că într-adevăr “trebuie să vină întâi Ilie… dar … Ilie a şi venit… ei au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului…”

Isus ne spune că profeţia are de fapt două împliniri. Cheia oferită de Isus, în acest răspuns, este că nu trebuie să căutăm o identitate literară între lucrarea şi experienţele lui Ilie cu cele ale lui Ilie care trebuie să vină, ci mai degrabă una simbolică. Adică, Ioan Botezătorul a încercat să întoarcă pe copii spre părinţii lor, dar ei l-au omorât. N-a fost ridicat într-un car de foc şi totuşi a fost “Ilie”. Dar, în mod simbolic, a fost de fapt luat într-un car de foc.

“Tost aşa are să sufere şi Fiul Omului” şi tot aşa aveau să fie trataţi şi ucenicii Lui. Biserica lui Cristos a chemat la pocăinţă şi credinţa în Dumnezeu dar, deşi Evanghelia Împărăţiei ajunge până la “marginile pământului”, în zilele noastre se ridică o împotrivire foarte violentă, în special împotriva celor care nu se potrivesc chipului veacului acestuia.

“Carul de foc” al lui Ioan a fost temniţa şi tăierea capului. “Carul de foc” al lui Isus a fost crucea. “Carul de foc” al adevăratei Biserici a lui Cristos poate fi de aceeaşi natură.

Ioan zicea: “Cel ce vine după mine…  vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mat. 3:11), iar Isus a zis: “Veţi putea fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat eu?” (Marcu 10:38,39). “Dumnezeu ne poartă totdeauna în carul Lui de biruinţă în Cristos” (2Cor. 2:14), chiar dacă este un botez de foc. Isus “a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15).

Aceste lucruri sunt exprimate, în mod simbolic, în alte Scripturi, unde ni se spune că Domnul a încălecat pe caii Lui şi s-a suit în carul Lui de biruinţă (Habacuc 3:8), El vine în mijlocul unui foc mistuitor, în mijlocul înnecului, furtunii şi pietrelor de grindină (Is. 30:27-30), iar Biserca Sa va fi înălţată, morţii şi vii împreună, “în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”. (1 Tes. 4:17) Nu uitaţi că nici o Scriptură nu se tâlcuieşte singură!

Deci, paragraful citat în continuare din Sudii în Scripturi vol. 2 cap 8, ni se pare în armonie cu Scripturile amintite:

“Ilie a fost separat de scenele pământeşti de un car de foc, reprezentativ a gloriei şi înălţării spirituale care-i aşteaptă, la sfârşitul alergării pământeşti, pe cei aparţinând Bisercii care sunt în viaţă în zilele din urmă. Dar ar trebui să ne amintim de asemenea că el a fost luat de un vârtej sau furtună; iar furtuna este un simbol al strâmtorării, şi în aceeaşi măsură carul de foc este un simbol al victoriei şi evadării glorioase din acea strâmtorare.”

Mai întâi Domnul Isus a promis că se duce  sus la Tatăl să  pregătească acestei Biserici un loc spunând: " În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri….mă duc să vă pregătesc un loc" (Ioan 14:2-3). Deşi atunci Domnul s-a adresat numai apostolilor, pentru că apostolii sunt temelia Cetăţii (Apocalipsa 21:14), ei de asemenea sunt cununa Bisericii (Apocalipsa 12:1,) mesajul este adresat întregii Biserici care toţi împreună cu apostolii sunt…." logodiţi cu un bărbat ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată" (2 Corinteni 11:2).  Când aceştia vor fi trecut toţi dincolo de văl, dincolo de unde poate privi omul, vor face un ospăţ mare numit în Apocalipsa 19:7 "Nunta Mielului".

Aşadar Domnul s-a dus la Tatăl. Dar cum?  S-a dus fără să moară? Nu! La fel şi Biserica, chiar dacă este răpită ca Ilie, este necesar să moară (Psalmul 82:6-7). Apostolul Pavel vorbeşte de răpire în 1Tes. 14:17 şi vom reveni asupra acestor versete, dar  tot Pavel precizează în altă parte că: "…nu poate carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu" (1Corinteni 15:50). În aceste condiţii răpirea Bisericii înseamnă învierea Bisericii şi nu răpirea în aceste corpuri de carne şi sânge.

Cât despre Ilie şi el a murit chiar dacă  a fost răpit. Cum aşa? Pentru că "După cum toţi mor în Adam (deci şi Ilie) tot aşa toţi vor învia în Cristos. (1 Corinteni 15:22).  Da! Dar Biserica are parte de întâia înviere, nu Ilie şi ceilati profeţi (Evrei 11:13,39 -40; Apocalipsa 20:6).

Experiențele lui Ilie Tișbitul consemnate în 1 Regi 17 până la 2 Regi 2:11 sunt foarte asemănătoare cu experiențele adevăratei Biserici evanghelice. Lucrarea de reformă şi seceta din timpul lui Ilie le găsim şi în perioada evanghelică iar în răpirea lui Ilie putem vedea mental cum vor trece din această viaţă ultimii membrii ai acestei clase nobilă, ai Bisericii. Dacă citim cu atenţie în 1 Tes. 4:15-17 vom observa câteva lucruri extrem de importante. Apostolul spune că noi cei vii care vom rămânea până la prezenţa a doua a Domnului, nu o vom lua înaintea celor adormiţi. Despre cine este vorba aici? Despre profeţi? Nu! despre ceilalţi oameni necredincioşi? NU! El scrie despre acestă clasă a Bisericii, cei întâi născuţi din morţi dintre oameni (Evrei 12:22).

În 1 Tesaloniceni 4:15-17 Pavel spune că primul lucru  care L-a făcut  Domnul Isus la întoarcerea Sa a doua oară este acesta: "Întâi (prima dată) vor învia cei morţi în Cristos". Morţi în Cristos nu înseamnă morţi în Adam (1 Cor 15:22).

Ce înţelegem de aici? Înţelegem că există o anumită ordine a învierii. Profetul Daniel numeşte fericiţi pe cei care vor ajunge la sfârşitul celor 1335 de zile, ceea pe scurt înseamnă că unii sfinţi au fost în aceste corpuri de carne când s-a întors Domnul dar nu au putut fi glorificaţi (în cer) înaintea apostolilor şi a celorlalți care au murit şi au aşteptat în mormânt, au adormit până a sosit "ziua aceea" (2 Timotei 4:8). Deci Domnul la întoarcerea Sa a dat prima dată coroanele vieţii celor din mormânt, iar noi, cei vii care trăim acum în zilele prezenţei a doua a Domnului, poate vom sfârşi calea în moarte ca Ioan Botezătorul, sau poate pentru unii Domnul va vedea de bine să moară de moarte naturală. Oricum toţi trebuie să moară, dar același Ap. Pavel spune că nu toţi trebuie să doarmă, adică de la a doua prezenţă a Domnului, deşi mor, în momentul morții ei sunt schimbaţi instantaneu în corpuri spirituale. Acest lucru este arătat de Apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:51-52. Aceştia sunt RĂPIŢI în nori. Norii înseamnă necazuri mari. Și despre Domnul scrie că vine pe nori, ceea ce înseamnă timp de necaz (vezi Daniel 12: 1-4). Domnul s-a întors când lumea este extrem de rea (vezi Luca 17 :26 -28). Ilie a fost răpit în car de foc şi în vârtej de vânt, aceasta înseamnă că ultimii membrii ai clasei Bisericii vor pleca spre cer când pe pământ va începe Marele Necaz care n-a mai fost şi nici nu va mai fi…deci de când Domnul s-a întors. Apostolii şi cei care au murit înainte de întoarcerea Domnului au înviat toţi deodată iar noi cei vii care vom fi rămas, suntem numiţi de Apocalipsa fericiţi, sau mai fericiţi decât ceilalţi pentru că momentul morţii înseamnă momentul RĂPIRII. Acolo scrie astfel:„Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul. Da zice Duhul; ei se odihnesc de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!" (Apocalipsa 14:13).