A sosit timpul – Studiul VIII

Întâi va veni Ilie

Cum se raportează această importantă profeţie la a Doua Venire — O împlinire parţială şi tipică în Ioan Botezătorul — Împlinirea reală — Viziunea de pe muntele sfânt — Corespondenţe remarcabile între Ilie, tipul, şi Ilie Cel antitipic — A sosit timpul — Perspectiva — Elisei, succesorul lui Ilie

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva

[altfel], la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.” Mal. 4:5, 6.

ÎN timp ce examinăm dovezile că a sosit timpul stabilirii Împărăţiei lui Mesia pe pământ, nu trebuie să trecem cu vederea această profeţie, care arată că mai întâi trebuie să vină Ilie.

Textul nostru are o exprimare ciudată. Ideea pare să fie că lucrarea lui Ilie va fi să întoarcă (adică, să convertească) părinţii la o stare smerită, de copil; şi după ce-i va face ascultători ca nişte copilaşi, să le întoarcă inimile de la eroare, de la păcat şi necredincioşie, şi să-i aducă iarăşi în armonie cu „părinţii” lor — nume dat de evrei patriarhilor şi profeţilor lor credincioşi.

Profeţia lui Maleahi, ultimul mesaj trimis de Iehova Israelului, pare să-i fi impresionat adânc — în special ultimele două capitole, care se referă în mod deosebit la venirea lui Mesia şi la încercările speciale pe care ziua prezenţei Domnului le va aduce cu ea. (Vezi Mal. 3:1-3, 13-18; 4:1-6.) Înţelegând din aceasta că încercarea va fi deosebită, ei au primit mângâiere din ultimele versete citate mai sus, care promit că Ilie profetul, care odinioară convertise naţiunea ((B250)) întreagă de la închinare lui Baal înapoi la închinare lui Dumnezeu, va veni iarăşi ca să-i pregătească înainte de acest timp aspru de încercare pe care-l va aduce venirea lui Mesia.

Această profeţie nu s-a împlinit la prima venire a Domnului nostru — nici partea legată de Mesia, nici cea care se referă la Ilie. Profeţia se referă în mod evident la a doua venire, la venirea „Solului legământului” în glorie şi putere, precum şi la încercarea şi strâmtorarea mare a Zilei Domnului din timpul acela. Cu toate acestea, prezentarea lui Cristos la Israelul tipic şi marea strâmtorare care a venit peste ei ca naţiune atunci când L-au respins, a fost, aşa cum Dumnezeu prevăzuse şi intenţionase, o altă umbră care ilustrează în multe amănunte lucrurile prezentate în această profeţie. Ioan Botezătorul, în spiritul lui Ilie, a făcut pentru Israel o lucrare asemănătoare cu cea a lui Ilie făgăduit, însă fără succes, şi ca rezultat a venit necazul (un blestem) asupra acelui popor. Adevăratul Ilie la care se referă profetul urma să facă o mare lucrare pentru tot „pământul”, să pregătească toată omenirea pentru a doua venire; şi pentru un timp nici el nu va avea succes, şi ca rezultat marele timp de strâmtorare (blestemul) va lovi întregul pământ.

Venirea lui Ilie menţionată de profet este „înainte ” de această „mare şi înfricoşătoare zi a lui Iehova”.* Şi deoarece, aşa cum tocmai am arătat, Ziua cea mare a lui Iehova, începută în 1874 d. Cr., va continua timp de patruzeci de ani şi se va sfârşi cu expirarea Timpurilor Neamurilor, prin răsturnarea completă a stăpânirii lumeşti şi satanice a pământului şi prin învestirea deplină a lui Emanuel — Cristos Isus şi sfinţii Săi — cu toată puterea şi stăpânirea, este important pentru noi să arătăm aici că Ilie a venit. El n-a reuşit să întoarcă inimile oamenilor la asemănarea copiilor şi la înţelepciunea [adevărată a] celor ((B251)) drepţi; şi de aceea va veni marele timp de strâmtorare, aşa cum a prevăzut şi prezis Dumnezeu. În strâmtorare, Dumnezeu va învăţa omenirea prin experienţe aspre şi amare lecţiile pe care trebuie să le înveţe amănunţit, ca să-i pregătească să accepte cu recunoştinţă pe Cristosul — Solul Noului Legământ al lui Iehova — cu toate aranjamentele, legile drepte etc. ale acelui legământ.


*Vezi Vol. I, cap. 15


După cum tocmai am văzut, la prima venire multe din făgăduinţele şi planurile lui Dumnezeu s-au împlinit pe o scară limitată cu o naţiune, Israelul, ca o ilustraţie a marilor, grandioaselor realităţi care trebuie să se împlinească la a doua venire a lui Cristos. Şi după cum minunile, vindecările etc. au reprezentat lucrările mai mari din Veacul Milenar, iar intrarea Domnului nostru călare pe un măgar ca Împărat a reprezentat preluarea de către El a puterii, maiestăţii şi onoarei mai mari la a doua venire a Sa ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, tot aşa, „Omul Hristos Isus” şi mica Lui ceată de ucenici au reprezentat pe Domnul Slavei mult înălţat, asociat cu sfinţii, mireasa şi comoştenitorii Săi, la a doua venire a Sa. Şi astfel, conducerea lui, încercând a converti pe Israel şi a-l pregăti să primească pe Mesia, au reprezentat pe adevăratul Ilie (adevărata Biserică creştină), a cărui lucrare a fost să încerce să convertească omenirea înainte de venirea lui Mesia pentru lume — Domnul spiritual al slavei şi Împăratul împăraţilor. Ioan Botezătorul, în spiritul şi puterea lui Ilie, n-a reuşit să reformeze pe Israel şi, ca urmare (Mat. 17:12), Israel a respins pe Isus în trup şi şi-a atras asupră-şi o mare „zi de răzbunare”, strâmtorare şi mânie (Luca 21:22). În mod asemănător, însă pe scară mai largă, Ilie cel adevărat şi mai mare n-a reuşit să convertească lumea şi s-o pregătească pentru a-L primi pe Împăratul Slavei, iar acum, drept urmare, trebuie să vină asupra lumii ziua cea mare a mâniei, ((B252)) ca să topească, să înmoaie, să smerească şi să pregătească pe toţi să strige din adâncul inimii: Osana! Binecuvântat este Cel care vine în numele lui Iehova!

Vedem astfel că Biserica în trup (Cristosul în trup, Cap şi corp) este Ilie sau premergătorul Bisericii în slavă, Unsul lui Iehova. Nu biserica nominală, ci Biserica consacrată cu adevărat, care dincolo de mormânt va fi marele Eliberator Uns — aceştia îl constituie pe Ilie. Misiunea lor este să mustre eroarea şi păcatul şi să arate spre Împărăţia viitoare a slavei. Domnul nostru Isus, apostolii şi toţi credincioşii în Cristos Isus de atunci încoace fac parte din acest mare Ilie antitipic, profet sau învăţător — aceeaşi clasă (Cap şi corp) care în curând va forma pe Împăratul Slavei. Lucrarea în care se află angajată acum Biserica este numai pregătitoare pentru lucrarea ei viitoare, în ceea ce priveşte reformarea lumii. În funcţia ei împărătească, Biserica va îndeplini pentru lume ceea ce ea nu reuşeşte să facă în calitate de Ilie ca învăţător.

Să nu fim greşit înţeleşi; până aici am arătat că planul lui Dumnezeu nu merge până la convertirea lumii în Veacul Evanghelic. El n-a intenţionat să facă aceasta, ci a intenţionat numai alegerea şi încercarea Bisericii acum, iar binecuvântarea lumii prin Biserică, prin Cristosul, într-un veac ce urmează acestuia. Nu contrazicem aceasta când spunem că Ilie (Cristos în trup) a încercat să convertească lumea şi n-a reuşit, cu excepţia înfăptuirii unor reforme parţiale; căci deşi Dumnezeu a ştiut şi a prezis că misiunea noastră pentru lume va fi în mare măsură o nereuşită, cu excepţia selecţiei unei turme mici alese, totuşi, ştiind că acest efort va reacţiona favorabil asupra noastră, însărcinarea Lui pentru noi prin Domnul nostru a fost să încercăm să convertim lumea, când a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură”. Văzând că El a prezis nereuşita noastră actuală, dar şi succesul nostru viitor, când ((B253)) ne va glorifica şi ne va înzestra cu putere divină, ne putem bucura chiar în timp ce vedem insuccesul relativ al celor optsprezece secole trecute, dându-ne seama că truda clasei adevăratului Ilie n-a fost zadarnică, ci a servit scopului divin de a dezvolta Biserica adevărată în timp ce dădea mărturie înaintea lumii — care va aduce foloase la timpul cuvenit.

Ioan Botezătorul n-a fost în realitate Ilie întors pe pământ şi nici Biserica nu este; dar, după cum a fost adevărat despre Ioan că el a făcut o lucrare a lui Ilie pentru Israel (Luca 1:17) ca să-i pregătească, şi L-a prezentat pe Domnul în trup, la fel este adevărat şi despre Biserică — ea face pentru lume lucrarea prezisă a lui Ilie, în „spiritul şi puterea lui Ilie”, şi vesteşte a doua venire a Domnului nostru aproape în aceleaşi cuvinte pe care le-a folosit Ioan la întâia venire: „În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine şi care este înaintea mea”. Ioan 1:26, 27.

Nu toţi au putut primi mărturia lui Ioan şi nici nu şi-au dat seama că el era înaintemergătorul Împăratului în trup. Dacă ar fi primit-o, ar fi fost pregătiţi prin ea să primească pe Isus ca Mesia al lor. Pentru toţi aceia dintre ei care au putut accepta şi au acceptat mesajul lui Ioan şi L-au primit pe Cristos, pentru aceia Ioan a făcut lucrarea lui Ilie. Aşa cum le-a spus Domnul despre Ioan (Mat. 11:14): „Dacă vreţi să primiţi, el este Ilie, care trebuia să vină”, deşi Ioan şi lucrarea lui n-au îndeplinit toată prezicerea cu privire la Ilie, aşa cum nici Domnul nostru în trup n-a îndeplinit tot ceea ce era prezis despre Mesia. Pentru toţi cei care L-au putut primi El a fost Unsul lui Iehova, chiar înainte de a-Şi fi sfârşit lucrarea de jertfire sau înainte de a fi fost glorificat, sau de a fi venit iarăşi în exerciţiul marii funcţii de Mesia sau de Eliberator. La întâia venire Ioan a fost, într-o anumită măsură, într-adevăr încheierea tipului început în persoana şi lucrarea lui Ilie; iar lucrarea lui Ioan la întâia venire a preumbrit lucrarea finală a Bisericii la a doua venire. Aceştia, ((B254)) picioarele lui Cristos în trup — picioarele lui Ilie — vestesc Împărăţia (Isa. 52:7). Acelora care „pot acestora care „pot primi” noi le-am arătat pe antitipicul Ilie prezis. Unii, probabil, nu „vor primi”, ci vor fi în căutarea unui om care să îndeplinească prezicerile lui Maleahi şi nu vor cunoaşte „timpul cercetării lor” până când marea zi a strâmtorării va arde ca un cuptor.

Se va vedea atunci că insuccesul lui Ilie (Cristosul în trup) de a converti şi restabili lumea a fost un rezultat prevăzut, tot aşa cum a fost şi insuccesul lui Ioan de a converti Israelul. Totuşi, aceeaşi clasă Ilie, însă glorificată şi înzestrată cu putere, va fi cea care în Veacul Milenar va binecuvânta şi va învăţa lumea, şi va restabili toate lucrurile după cum a fost făgăduit prin gura tuturor sfinţilor profeţi (Fapt. 3:19-21); tipul Ilie încetează odată cu calea noastră pământească numai ca nume şi ca asemănare. În armonie cu aceasta avem cuvintele Domnului nostru, date ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi care au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Răspunsul Domnului nostru nu încearcă să le dea o explicaţie deplină a faptului că Ilie era un tip, iar Ioan era continuarea acestui tip şi totodată o împlinire neclară a lui etc. — lucruri pe care ucenicii nu erau atunci pregătiţi să le înţeleagă şi care de altfel nici nu-şi aveau timpul să fie înţelese atunci; şi de aceea, arătând insuccesul lui Ioan ca împlinire parţială a profeţiei, Domnul nostru adaugă: „Într-adevăr, Ilie va veni* şi va restabili toate lucrurile” (Mat. 17:11). Evident El se gândea la propria Sa lucrare glorioasă din veacul viitor, în asociere cu „trupul” Său glorificat care va fi fost ales şi probat în Veacul Evanghelic. El privea dincolo de văl în Veacul Milenar şi vedea clasa Ilie răpită în carele de foc, în putere şi mare slavă — înălţare spirituală.


*Manuscrisele cele mai vechi omit întâi


((B255))

Ilustraţia folosită când se referă numai la Biserică, separată de Domnul şi Capul ei, este o femeie. Separată şi distinctă de Domnul ei, Mirele, este o fecioară logodită. Dar în cazul de faţă ilustraţia folosită este un bărbat, Ilie, fiindcă lucrarea prefigurată nu este lucrarea Bisericii separată de Domnul ei, ci lucrarea ambilor. Domnul nostru a fost Capul şi Înaintemergătorul Bisericii în trup (Ilie), întocmai cum El este Capul Bisericii biruitoare — Cristosul. Sunt numeroase alte exemple în care este folosită ilustraţia unui bărbat pentru a simboliza lucrarea comună a lui Cristos Isus şi a corpului Său, Biserica; de exemplu, Aaron şi toţi succesorii săi în slujba de Mare Preot au reprezentat pe Domnul, iar preoţii subordonaţi pe membrii corpului Său; Melhisedec în mod asemănător a reprezentat corpul întreg în glorie; la fel a fost şi cu Moise, David şi Solomon. Ca atare, folosirea lui Ilie ca ilustraţie pentru a reprezenta o lucrare unită a lui Cristos şi a Bisericii este în armonie cu uzanţa scripturală.

În legătură cu clasa reprezentată de Ilie, ce puternic semnificativă a fost „viziunea” pe care Domnul le-a arătat-o celor trei ucenici pe muntele schimbării la faţă (Mat. 17:1-9). Apostolul Petru spune că a fost o viziune a Împărăţiei viitoare (2 Pet. 1:16-18). Domnul nostru schimbat a apărut strălucitor înaintea ochilor lor, în timp ce figura lui Moise a reprezentat Dispensaţia Mozaică sau a Legii, iar figura lui Ilie a reprezentat Dispensaţia Evanghelică sau Creştină. Ambele dispensaţii privesc spre, arată şi vorbesc despre jertfa şi suferinţele lui Cristos şi despre gloria care urmează.

Înainte de a părăsi acest subiect, vom arăta unele aspecte şi întâmplări din viaţa profetului Ilie, tipul, comparându-le cu istoria Bisericii, antitipicul Ilie, care desigur că vor uimi pe toţi cei care nu le-au observat mai înainte. Pentru ca această comparaţie să poată fi uşor văzută, le aşezăm pe acestea în coloane paralele.

((B256))

ILIE

——-

Ilie a fost persecutat pentru credincioşia sa faţă de adevăr şi dreptate.

——-

Principalul său persecutor a fost Izabela, regina cea rea a lui Israel, care este menţionată cu numele, ca fiind tipul duşmanului sfinţilor. Apoc. 2:20.

——-

Puterea persecutoare a Izabelei a fost exercitată prin soţul ei, împăratul Ahab.

——-

Ilie a fugit de Izabela şi de Ahab în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, unde a fost hrănit în mod miraculos. 1 Împ. 17:5-9.

——-

Ilie a petrecut în pustie „trei ani şi şase luni” şi în timpul acela n-a plouat deloc, iar în ţară a fost o mare foamete. Iac. 5:17; 1 Împ. 17:7; 18:2.

——-

După cei trei ani şi jumătate sau 1260 de zile, când Ilie s-a întors din pustie, erorile preoţilor Izabelei au fost scoase la iveală, adevăratul Dumnezeu a fost onorat şi au urmat ploi abundente. 1 Împ. 18:41-45.

——-

La început împăratul şi poporul s-au bucurat, iar Ilie şi Dumnezeul său au fost onoraţi; dar spiritul Izabelei era neschimbat. Ea căuta încă să ia viaţa lui Ilie, iar el a fost din nou silit să fugă în pustie. 1 Împ. 18:40, 45, 46; 19:1-4.

——-

Calea lui Ilie s-a terminat prin luarea lui de pe pământ.

BISERICA

——-

Biserica a fost persecutată pentru credincioşia ei faţă de adevăr şi dreptate.

——-

Principalul persecutor a fost Biserica apostată a Romei, care pretinde că este „împărăteasă” şi conducătoare peste Israelul spiritual. Apoc. 18:7.

——-

Puterea persecutoare a papalităţii a fost exercitată prin Imperiul Roman, cu care a fost unită.

——-

Biserica adevărată a fugit în pustia simbolică — sau în starea de izolare — în locul ei, pregătit de Dumnezeu, unde a fost susţinută. Apoc. 12:6, 16.

——-

Biserica a petrecut trei ani şi jumătate simbolici (o zi pentru un an — 1260 de ani literali) în starea de pustie, în timpul cărora a fost o foamete spirituală din cauza lipsei adevărului — a apei vii. Compară cu Apoc.12:6; 11:3; Amos 8:11.

——-

La sfârşitul celor 1260 de ani (în 1799 d. Cr.) puterea adevărului şi a martorilor lui s-a manifestat; şi de atunci adevărul s-a revărsat în proporţie de milioane de Biblii pe an, înviorând lumea şi producând roade.

——-

Biblia a adus asemenea binecuvântări, încât imperiile pământului recunosc mâna Domnului; dar principiile papalităţii — Izabela — în aşa-zisele secte protestante îi obligă iarăşi pe sfinţi să fugă în starea de pustie.

——-

Sfinţii vor fi schimbaţi de la stările pământeşti la cele cereşti.

((B257))

Acestea sunt coincidenţe izbitoare, şi ele nu sunt întâmplătoare. Iar faptul că Ilie urma să vină înainte de ziua cea mare şi că acum am găsit în Biserică antitipul lui Ilie la care s-a referit profetul Maleahi şi pe care mai departe l-a simbolizat Ioan Botezătorul, ar trebui socotit ca o altă dovadă că a sosit timpul — că Marea Zi a Domnului a venit. Dar, în afară de aceasta, există sugestii în acest tip, susţinute de alte scripturi, intenţionate să călăuzească şi să pregătească pe sfinţi ca să-şi facă bine partea lor de lucrare, precum şi să-i întărească şi să-i susţină în ziua furtunoasă care se află chiar asupra noastră.

N-avem deloc dorinţa să înfăţişăm un tablou întunecat, am prefera mai degrabă să ne gândim şi să arătăm gloria care va urma după marea zi a mâniei şi bucuriile Zilei Milenare care acum intră, decât necazurile şi descurajările viitorului mai apropiat, care preced răsăritul deplin al soarelui. Dar este necesar ca sfinţii să fie cel puţin într-o măsură avertizaţi în legătură cu evenimentele iminente, pentru ca atunci când acestea se vor întâmpla, ei să nu se alarmeze sau să se descurajeze, ci, fiind înarmaţi din timp, să poată şti cum să le întâmpine; şi, de asemenea, ca ei să poată aprecia mai deplin binecuvântările prezentului, astfel încât să lucreze cu sârguinţă „cât timp este ziuă, căci vine noaptea [un timp mult mai întunecat în comparaţie cu cel prezent numit ziuă] când nimeni nu mai poate să lucreze”.

Scurta perioadă prezentă, înainte ca norii grei de furtună să se ivească asupra lumii, este timpul cel mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie, şi ea corespunde zilelor încununate de succes atât ale lui Ilie cât şi ale lui Ioan. Este un timp favorabil pentru creşterea personală în har şi cunoştinţă, şi de asemenea pentru răspândirea adevărului — cel mai favorabil timp cunoscut vreodată. Cum s-ar fi bucurat căutătorii timpurii ai adevărului, de exemplu bereenii, dacă ar fi avut ajutoarele de studiu pe care le avem noi astăzi, cum sunt: Biblii cu trimiteri, complete şi tipărite, concordanţe, istorii, enciclopedii, dicţionare şi alte preţioase lucrări de referinţă, la preţuri accesibile ((B258)) tuturor şi care pot fi consultate gratuit de către toţi în bibliotecile publice, chiar şi ale oraşelor de mărime mijlocie; şi pe lângă toate acestea, lumina crescândă a aurorei Zilei Milenare şi posibilitatea pe care o au toate clasele sociale de a citi şi gândi inteligent pentru ele însele. Cu astfel de ajutoare putem învăţa într-o singură zi mai mult din Cuvântul şi planul lui Dumnezeu decât puteau învăţa într-un an cei din vremuri mai puţin favorizate. N-a fost vreodată un timp atât de prielnic pentru efortul creştin, ori atât de încurajator pentru zelul şi activitatea creştină, ca acest timp al mesajului glorios al secerişului din timpul prezenţei Domnului şi al veştilor de bucurie ale Împărăţiei care se apropie.

Dacă am vrea să călătorim din loc în loc pentru a ne întâlni cu alţi credincioşi, putem călători într-o săptămână cât Pavel într-o lună sau mai mult, şi cu mult mai mare confort. Dacă vrem să vorbim în public, o putem face fără ca nimeni să ne supere sau să ne sperie; şi trăim într-un timp când masele populare ştiu să citească şi să scrie, ceea ce în vremurile trecute puteau numai foarte puţini, şi când Evanghelia tipărită este ieftină, convenabilă şi adesea mai eficientă decât predicile orale. Inima binevoitoare poate face astfel cu mult mai mult acum decât au putut face Acuila şi Priscila în felul lor şi la timpul lor cu acelaşi efort. Putem predica prietenilor şi străinilor de peste tot din lume atât prin pagina tipărită cât şi prin cea scrisă de mână, cu ajutorul minunatului sistem poştal din zilele noastre şi aproape fără cheltuieli.

Dar apostolul, referindu-se la Biserica nominală din zilele din urmă, afirmă că „va fi un timp când oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă” (2 Tim. 4:3). În timp ce acest lucru este adevărat acum, în acelaşi sens în care a fost adevărat timp de secole, aceasta trebuie să aibă o împlinire mai convingătoare şi mai clară în viitor. Este adevărat acum că Biserica nominală nu va suferi predicatorii care ignoră crezurile lor şi „vestesc Cuvântul”, „tot planul lui Dumnezeu”; ci, pentru că le „gâdilă urechile”, ei iubesc speculaţiile omeneşti asupra evoluţiei şi filosofiile pe nedrept numite astfel, mai degrabă decât Cuvântul ((B259)) lui Dumnezeu. Totuşi, pentru că n-o pot împiedica, ei suportă doctrina sănătoasă într-o oarecare măsură — într-o măsură mult mai mare decât ar fi suportat Roma în zilele ei de triumf.

Chiar înaintea cuvintelor pe care le-am citat aici, apostolul se referă direct la timpurile periculoase din zilele din urmă ale acestui veac (2 Tim. 3:1-13), scoţând în relief caracteristicile lui de îngâmfare, iubire de plăceri şi dispreţuire a binelui, cu formalismul, zgârcenia, mândria şi nerecunoştinţa lui; şi el declară că (în Biserică) oamenii răi şi conducătorii care duc în rătăcire (de la adevăr) vor merge din rău în mai rău, înşelând pe alţii şi fiind ei înşişi înşelaţi de sofismele lor. Şi deoarece apostolul se gândea şi scria în mod special despre zilele din urmă, şi nu despre Evul Mediu, suntem cu certitudine îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă nu cumva timpul este la mică depărtare în faţa noastră, în aceste „zile din urmă”, când învăţătura sănătoasă nu va mai fi suferită sau permisă în nici o măsură.

Deşi este adevărat acum, într-o mare măsură, că nimănui nu-i este permis să cumpere sau să vândă [să facă negoţ cu adevărul] în pieţele sau sinagogile obişnuite, cu excepţia celor care au semnul fiarei sau numărul numelui ei (Apoc. 13:17), totuşi cei pe deplin consacraţi au învăţat că magnificele temple moderne, numite biserici, nu sunt mai necesare acum pentru predicarea evangheliei decât erau în timpul apostolilor, şi că marile orgi şi coruri pregătite nu sunt accesorii necesare pentru a atrage atenţia oamenilor; căci acum, ca şi în zilele timpurii, oamenii de rând ascultă cu plăcere Evanghelia la colţuri de străzi, în pieţe publice, primită prin poştă şi din pagina tipărită. Întrebarea este: oare această declaraţie a Revelatorului n-ar putea însemna totuşi mai mult decât ceea ce se întâmplă în prezent? Şi, la fel cu declaraţia lui Pavel, oare n-ar putea implica faptul că va veni vremea, în zilele din urmă, când învăţătura sănătoasă nu va mai fi suferită deloc? Oare experienţa noastră în această privinţă nu corespunde oarecum cu experienţa lui ((B260)) Ioan Botezătorul (tipul), care a fost închis în temniţă? Cu alte cuvinte, ce putem aştepta între timpul relativ favorabil de acum — cu toate că nu este lipsit de dificultăţi — şi timpul binecuvântat viitor, de dreptate nestânjenită? Va continua el să fie tot atât de favorabil pentru lucrarea în vie ca cel din prezent — sau, va fi mai favorabil sau mai puţin favorabil? Să remarcăm ce indică aceste tipuri; pentru că, de vreme ce Domnul ne-a îndreptat atenţia asupra lor, orice am găsi în viaţa şi experienţa lui Ilie şi a lui Ioan, care pare să se potrivească bine cu experienţele Bisericii şi cu mărturia privitoare la mersul ei pământesc viitor, suntem îndreptăţiţi să recunoaştem ca fiind tipic.

Ilie a fost despărţit de scenele pământeşti printr-un car de foc, reprezentând gloria spirituală şi înălţarea care-i aşteaptă la sfârşitul alergării lor pământeşti pe membrii Bisericii care sunt în viaţă şi rămân până în zilele din urmă. Dar trebuie să ne amintim, de asemenea, că el a fost luat într-un vârtej de vânt sau furtună, iar furtuna este simbolul strâmtorării, după cum carul de foc este o ilustraţie a biruinţei şi a scăpării glorioase din acea strâmtorare.

Experienţele finale ale lui Ioan Botezătorul sunt încă şi mai clar marcate prin aspectul strâmtorării. Deşi oamenii nu l-au ascultat (Mat. 17:12), ei l-au recunoscut pentru scurtă vreme ca slujitor şi profet al lui Dumnezeu (Ioan 5:35); dar când a vestit prezenţa lui Mesia, influenţa lui a început curând să scadă, aşa cum a mărturisit el că se va întâmpla, vorbind despre Cristos: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aşa trebuie să fie şi la sfârşitul acestui veac: lucrarea clasei Ioan (clasa Ilie) se încheie prin vestirea că Împărăţia cerului este sosită şi că Împăratul este prezent. Acest lucru se face acum; iar cuvintele exacte ale mărturiei lui Ioan se aplică în acest timp al venirii a doua a Domnului cu aceeaşi forţă: „În mijlocul vostru stă [este prezent] Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi”, „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria [de ((B261)) treierat] şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” — marele timp de strâmtorare. Ioan 1:26; Mat. 3:12.

După cum Ioan a scăzut — lucrarea sa specială fiind împlinită când şi-a dat mesajul — tot aşa Biserica în trup trebuie să scadă când ultimul ei mesaj este dat, până când cel din urmă membru îşi va fi depus viaţa sa consacrată şi va fi trecut dincolo de văl, în „slavă”, ca de atunci încolo să fie un membru al Cristosului glorios, domnind. După cum Ioan a spus că Isus trebuie să crească, tot aşa acum, când Împărăţia adevărată este pe punctul de a fi stabilită, putem spune cu încredere că Împăratul este prezent şi că Împărăţia Lui trebuie să crească până când va umple pământul. Iar vestirea lucrării „secerişului” de către Ioan — adunarea grâului şi strâmtorarea care a venit peste pleavă — îşi găseşte de asemenea paralela în timpul prezent.

Libertatea lui Ioan a fost restrânsă la puţin timp după darea mesajului său, care anunţa pe Cel prezent şi lucrarea care-I stătea în faţă; iar el a fost aruncat în temniţă din cauză că l-a mustrat pe împărat pentru căsătoria lui nepotrivită cu o femeie (Mat. 14:4). Şi deşi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu au arătat adesea că unirea Bisericii cu puterea civilă este nepotrivită, fiind numită în Scripturi curvie (Apoc. 17:5) şi deşi lumea s-a retras în mare parte din biserici, unirea încă există, şi Scripturile par să arate că în timpul de strâmtorare care se apropie, bisericile nominale, pretinse fecioare ale lui Cristos, vor fi de partea regilor pământului şi unite cu aceştia; iar Biserica adevărată, asemenea tipului ei, Ioan Botezătorul, va fi nepopulară şi restrânsă de la libertate, din pricina credincioşiei în împotrivirea la eroare şi în condamnarea ei.

În cazul lui Ioan, ca şi în cel al lui Ilie, cea care a persecutat a fost o femeie — împăratul acţionând ca agentul şi instrumentul ei; în cazul Bisericii adevărate, ceea ce este simbolizat aici s-a întâmplat în trecut şi fără îndoială aşa va ((B262)) fi şi în viitor — biserica nominală este reprezentată printr-o femeie, iar puterea civilă printr-un împărat. Profeţia evidenţiază nu numai o unire între aceştia, mai strânsă decât cea care există acum, dar oricare observator atent poate vedea că pârghia principală prin care aristocraţia regală conduce masele este superstiţia că Dumnezeu i-a numit pe aceşti „oameni mari”, deşi adesea slabi şi vicioşi, ca să stăpânească peste ele, şi că a se răzvrăti împotriva tiraniei şi nedreptăţii şi a cere dreptate, libertate şi drepturi egale înseamnă a se împotrivi voinţei lui Dumnezeu. Astfel tendinţa guvernelor şi a bisericilor este spre o unire deschisă sau secretă, pentru binele lor reciproc în furtuna care vine.

Nu numai atât, dar lupta viitoare între aristocraţia şi masele din fiecare ţară civilizată va fi atât de neobişnuită, atât de diferită de orice experienţă de până acum, încât oamenii moderaţi, conservatori, cu înclinaţii religioase, temându-se de naufragiul total al societăţii în haos şi anarhie, vor prefera în mod natural monarhia, opresiunea şi robia, oricărei alte forme, care, după părerea lor, în mod sigur ar fi mai rea. Ca atare, aceştia se vor asocia cu biserica şi cu imperiul, cu bogăţia şi cu aristocraţia, în efortul lor general de a reprima şi a preîntâmpina acest conflict de nestăpânit — „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”.

În cele din urmă, probabil că singurele excepţii de la această cale, printre iubitorii păcii şi religiei adevărate, vor fi cei cărora Împăratul împăraţilor va binevoi să le descopere planurile Sale prin Cuvântul Său (Ioan 16:13) şi care au o deplină încredere în înţelepciunea şi iubirea Sa, precum şi în puterea Sa de a face ca toate să lucreze potrivit făgăduinţelor Sale. Numai aceştia, printre oamenii conservatori, iubitori de ordine, care văd rolul pe care trebuie să-l joace revoluţia socială viitoare în planul lui Dumnezeu, prin înlăturarea sistemelor decadente a căror vreme a trecut şi prin pregătirea lumii, printr-un mare proces de nivelare, pentru domnia ((B263)) milenară de dreptate, vor fi capabili să înţeleagă situaţia şi să acţioneze în consecinţă. Dar aceştia vor fi greşit înţeleşi, iar străduinţele lor de a arăta adevărata stare de lucruri şi adevăratul şi singurul remediu vor fi probabil împiedicate de către cei care nu văd marele rezultat şi care, nefiind dispuşi să-şi supună propria voinţă, propriile idei şi planuri, nu sunt capabili să vadă planurile lui Dumnezeu. Când se va socoti că sunt necesare măsuri de represiune, de restrângere şi de constrângere, astfel de măsuri vor include probabil nu numai organizaţiile muncitoreşti şi publicaţiile care susţin cererile lor legitime şi nelegitime, ci şi acelea care arată planul lui Dumnezeu şi cauza adevărată a marelui necaz asupra popoarelor şi singurul lui remediu. Da, probabil timpul nu este departe, când vor putea fi exercitate măsuri represive împotriva tuturor eforturilor sfinţilor de a răspândi vestea bună a Împărăţiei care vine, toate sub pretextul că interesele generale şi binele public cer asemenea măsuri.

În acest mod se vor împlini prezicerile Psalmului 2, şi poate la sfârşit cu mai multă amărăciune decât se poate acum imagina, deşi în parte s-au împlinit deja cu Capul corpului. Fapt. 4:25-29.

Aceeaşi necesitate pentru restrângerea libertăţii în chestiuni politice şi sociale se va pretinde probabil a se aplica la fel şi la libertatea de exprimare în chestiuni religioase, care de fapt stă la baza oricărei libertăţi. N-ar fi surprinzător dacă într-o bună zi, un „guvern tare”, o monarhie, va înlocui într-o zi Marea Republică de acum (a Americii de Nord — n. e.); şi este cu totul posibil săfie socotit eficient şi să fie promulgat un standard comun de credinţă religioasă; a învăţa ceva în afara acestuia să fie tratat şi pedepsit ca o ofensă politică. O atare persecuţie, la sfârşitul sau în secerişul acestui veac, ar da nu numai o altă paralelă la secerişul Veacului Iudeu (Fapt. 4:10-13; 23-30; 5:29-41; 11:19), ci şi o mai largă şi mai adâncă semnificaţie cuvintelor apostolilor Pavel şi Ioan (2 Tim. 4:3; Apoc. 13:17) şi ilustraţiilor tipice de ((B264)) la sfârşitul căii pământeşti a Bisericii adevărate, aşa cum sunt reprezentate prin plecarea lui Ilie într-un vârtej de vânt şi prin întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul.

Două lecţii folositoare putem scoate din aceasta, fie că evenimentele viitoare vor dovedi că am interpretat corect mărturia profetică fie că nu; şi acestea sunt următoarele: Prima, noi ar trebui să fim aşa de pregătiţi, aşa de înarmaţi şi aşa de perfect echipaţi cu invincibilul adevăr, încât persecuţiile să nu facă altceva decât să ne îndemne spre mai mare zel, şi nu să ne facă, din cauza surprinderii sau fricii, să coborâm steagul nostru, sau să capitulăm când regii pământului se vor ridica şi împreună cu conducătorii religioşi ai poporului se vor aduna împotriva noastră şi împotriva adevărurilor pentru care Dumnezeu ne-a dat privilegiul să mărturisim, ca slujitorii şi ambasadorii Săi (1 Ioan 3:1). A doua: astfel de consideraţii privind viitorul, comparate cu privilegiile din prezent, ar trebui să servească spre a stimula pe fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu ca să se folosească cu sârguinţă de marile ocazii şi privilegii prezente ale secerişului, amintindu-şi că „cine seceră primeşte plată”, la fel ca şi cel care a sădit şi a udat, şi că acum în mod special este un timp de strângere a roadelor pentru viaţă veşnică. Perioada scurtă de linişte din timpul prezent favorabil, cu libertăţile şi avantajele ei mai mari în toate modurile, este divin aranjată pentru pecetluirea pe frunte (intelectuală, cu adevărul) a adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu. Apoc. 7:3.

„«Între-timpul», care-i scurt,
Haideţi să-l privim mai mult
În lumina lui cea vie,
Minunată, aurie.”

Învăţătorul a spus: „Cât este ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică.”

Aşadar, în timpul potrivit de acum, vedem că profetul Ilie a venit, aşa cum a fost prezis, înainte de marea şi importanta ((B265)) zi a Domnului. Iar noi îi auzim ultima mărturie, ca şi pe aceea a lui Ioan, zicând: „În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi”; — care Îşi are lopata în mână şi Îşi va curăţa cu desăvârşire aria de treierat: El Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava [ca pleavă, nu ca oameni] o va arde într-un foc nestins în marele timp de strâmtorare — blestemul, care trebuie cu necesitate să vină pentru a pregăti calea marelui Împărat al împăraţilor. El trebuie să crească, dar Ilie trebuie să scadă şi în final va fi cu totul oprit. Nu numai că acum auzim această mărturie din partea unora din clasa Ilie, dar nu peste mult timp fiecare din clasa Ilie va fi găsit vestind acest mesaj şi angajat în lucrarea lui Ilie. Numai aceştia care sunt astfel credincioşi vor fi din Ilie cel glorificat şi li se va permite să participe la opera de restabilire a tuturor lucrurilor, care, în decursul Mileniului, va fi un mare succes. În numele Ilie se află o semnificaţie adâncă. Înseamnă Dumnezeul [puternicul] lui Iehova. Este astfel un nume potrivit pentru Unsul lui Iehova, a cărui grandioasă lucrare va fi să restaureze toate lucrurile despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi profeţi de la începutul lumii.

Încheind acest subiect, observăm pe scurt faptul că la sfârşitul căii sale profetul Ilie l-a chemat pe Elisei, care, după ce a adus jertfă, a părăsit totul şi a urmat împreună cu Ilie, şi a devenit succesorul lui ca profet când Ilie a fost luat într-un vârtej de vânt — primind mantaua lui de autoritate şi o mare măsură din spiritul şi puterea lui (1 Împ. 19:16; 2 Împ. 2:9-16). Şi deoarece Ilie reprezintă Corpul lui Cristos în carne — Biserica biruitoare, o companie, un număr — nu este decât raţional să deducem că şi Elisei reprezintă o clasă; o clasă care va ajunge în strânsă solidaritate cu clasa Ilie şi va urma împreună cu ea conducerea Domnului; şi totuşi o clasă care nu va aştepta să fie glorificată. Aceştia vor fi separaţi de clasa Ilie prin „vârtejul de vânt” al necazului, dar vor păstra totuşi un interes şi vor primi o binecuvântare. După plecarea lui Ilie, Elisei a devenit îndrăzneţ şi puternic, ((B266)) aşa încât teologii din zilele acelea („fiii profeţilor”) au zis: Spiritul lui Ilie este acum peste Elisei!

Numele Elisei înseamnă eliberator puternic, iar cariera de profet a lui Elisei a fost cea a unei lucrări de restabilire. Aceasta fără îndoială a preumbrit o lucrare făcută de o clasă ai cărei membri vor fi în viitor agenţi activi printre oameni pentru continuarea lucrării de restabilire în puterea Bisericii atunci glorificată. Printre alte lucrări minunate, Elisei a vindecat apele, aşa încât de atunci încolo să nu mai existe moarte sau pământ sterp, a înmulţit untdelemnul văduvei sărmane ca să-şi poată plăti datoriile, a ridicat la viaţă pe fiul Sunamitei, iar când a fost foamete în ţară şi s-a descoperit că ciorba teologilor („fiii profeţilor”) era otrăvită, aşa încât nimeni nu putea să mănânce din ea, Elisei a vindecat-o şi a făcut-o bună de mâncat. A făcut ca pâinea care era suficientă doar pentru puţini să prisosească chiar şi pentru un număr mare. A vindecat lepra lui Naaman. De asemenea a fost agentul lui Dumnezeu pentru ungerea lui Iehu, prin care, după Cuvântul Domnului dat prin Ilie, familia regală a lui Ahab, inclusiv Izabela, a fost în întregime nimicită, şi de asemenea toţi preoţii ei. 2 Împ. 2:19-22; 4:1-7; 18:44; 5:1-14; 9:1-37; 10:28.

Nu este greu a se urmări în aceste fapte ale lui Elisei o asemănare strânsă cu însăşi lucrarea restabilirii care poate fi aşteptată curând, atunci când apele adevărului nu vor mai fi sălcii de eroare, fiind vindecate chiar la izvor printr-o mai clară înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu; când cei săraci vor fi ajutaţi să-şi asigure untdelemnul bucuriei în locul unui spirit întristat; când cei morţi vor fi restabiliţi; când în mijlocul foametei hrana (adevărul) va fi făcută sănătoasă şi abundentă; şi când puterile şi sistemele reprezentate prin Ahab şi Izabela, şi toţi cei care se unesc cu ele împotriva Domnului, vor fi cu desăvârşire şi definitiv răsturnaţi.