Domnul nostru S-a rugat ca ucenicii Săi să fie una în acelaşi sens în care El şi cu Tatăl sunt una, adică nu una în persoană, ci una în spirit, în gândire, în scop. Ei toţi să fie animaţi de aceleaşi gânduri şi aceeaşi dorinţă sfântă de a se încuraja şi sluji unul pe altul (Filip. 2:2), aşa cum membrele unui corp uman sănătos lucrează împreună spre binele întregului corp (1 Cor. 12:27). Urmaşii lui Isus devin una cu Fiul şi implicit cu Tatăl prin consacrare, prin moartea voinţei lor (Rom. 6:8), ca să nu mai facă voia lor proprie, ci voia Tatălui, aşa cum Isus a renunţat la voia Sa, spunând: “Nu voia Mea, ci a Ta să se facă”; “Am venit nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”. Isus era în Tatăl şi Tatăl în El fiindcă El îndeplinea gândirea, planul, lucrările Tatălui. În sensul acesta, urmaşii Domnului nostru trebuie să lase pe Domnul lor să gândească pentru ei, căci El este capul trupului, al bisericii. Efes. 4:15, 16.