STĂPÂNIREA DE SINE ÎN LIBERTATE

 

“Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii” — Romani 15:2

Noi nu ştim în ce măsură necumpătarea şi alte vicii au predominat în zilele apostolilor. În general biserica este prevenită, avertizată împotriva fiecărei forme a viciului, a păcatului, a necumpătării. Acestea sunt probleme care s-ar fi putut discuta cu evreii şi cu păgânii, cu totul independent de religie. Nu acestea sunt problemele discutate în această lecţie. De fapt, Scripturile vorbesc puţin cu privire la viciile mari, fiindcă apostolul s-a adresat creştinilor, nu lumii. Să observăm felul de adresare al fiecărei epistole — Către cei credincioşi, “casei credinţei”, “sfinţilor”. După ce aceştia au părăsit lumea, după ce s-au întors de la păcat şi de la depravarea de orice fel, nu trebuie să fie îndemnaţi în mod special cu privire la vicii. Au fost alte probleme mai importante pentru sfinţi şi pe acestea le-a discutat apostolul.

Lecţia noastră este în legătură, în mod special, cu o dificultate religioasă din acel timp. Învăţătura Evangheliei era că idolii nu sunt nimic, şi ca atare jertfirea cărnii adusă acelor idoli n-ar putea dăuna cu nimic cărnii. În acelaşi timp era implicată o chestiune de principiu. Idolatria era aşa de generală în timpul acela, încât a devenit un obicei general să se ofere dumnezeilor lor pe altarul de jertfă anumite părţi din animale, şi ceea ce rămânea putea fi luat de către sacrificator pentru a fi mâncat acasă, sau putea fi dat preoţilor, sau putea fi vândut pe piaţă. De fapt, mare parte din ceea ce era dat preoţilor lua calea pieţelor. Publicul, în general, fiind pe deplin în acord cu acest obicei, era fericit să   cumpere această carne şi era folosită în general. Când a apărut problema consumării acestei cărni, unii au avut o mare dificultate, în timp ce alţii nu au avut deloc; conştiinţa celor dintâi se răzvrătea împotriva consumării a ceea ce fusese jerfit idolilor.

Putem, desigur, simpatiza cu cei care aveau necazuri cu conştiinţa în felul acesta, chiar dacă vedem clar că idolii, fiind de piatră şi de lemn, n-ar putea face nici un rău cărnii. Totuşi, aceasta a fost o problemă arzătoare pe timpul acela. Discutarea ei de către apostol dă de înţeles acest lucru. Putem uşor înţelege că oricine şi-ar încălca conştiinţa, şi-ar dăuna prosperităţii şi intereselor sale spirituale, indiferent dacă lucrul ar fi corect sau greşit. Putem uşor vedea, de asemenea, cum o persoană ar putea influenţa-o pe alta. Fratele cu o minte puternică, înţelegând situaţia, ar putea mânca fără nici un risc; în timp ce aproapele său, mai slab în gândire, ar putea fi influenţat de exemplul său să mănânce, spre dauna conştiinţei sale el poate fi condus să iasă complet de pe cale. Acesta este gândul pe care apostolul l-a avut în minte scriind lecţia de astăzi.

Esenţa acestei lecţii este că creştinul, prin aranjament divin, este potrivit să facă orice nu i-ar dăuna lui sau unui frate sau aproapelui. Dar el nu are nici o libertate să facă rău — nici un drept să facă ceva ce i-ar dăuna lui sau fratelui sau aproapelui. Cu alte cuvinte, libertăţile noastre, în timp ce în aparenţă sunt absolute, sunt de fapt limitate. Toate să nu faci din Lege sunt înlăturate, dar esenţa Legii rămâne încă, cuprinsă pe scurt în declaraţia: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Creştinul are libertatea să facă orice nu vine în conflict cu legea de bază a naturii noi — Legea Iubirii. La prima vedere aceasta pare a fi o mare libertate, dar la o examinare mai atentă se va găsi că ne dă mai puţină libertate decât au alţii, aşa cum în mod cuvenit gândesc ei. Nu numai că legea Iubirii astfel ne controlează, deoarece aceasta este standardul divin al dreptăţii, ci mai mult, Dumnezeu ne-a acceptat în relaţie de legământ cu El Însuşi, sub Legământul Avraamic sub Cristos, Capul nostru, Mijlocitorul Noului Legământ (al Legii). În acord cu acest Legământ cu Domnul suntem puternic angajaţi la mai mult decât cere Legea sau dreptatea; suntem obligaţi să sacrificăm drepturile şi privilegiile noastre în interesul altora.

Mai jos dăm o aranjare a diferitelor expresii ale sfântului Pavel, în legătură cu acest subiect general, adunate de către Profesorul Wells:

Cu ce arme şi în ce spirit trebuie să câştige creştinul victoria?

  1. RĂMÂNEŢI ÎN LIBERATEA VOASTRĂ PERSONALĂ

“Fraţilor voi aţi fost chemaţi la libertate” — Galateni 5:13.

“Căci de ce să fie judecată liberatea mea de conştiinţa altuia?” — 1 Corinteni 10:29.

“Să mâncaţi din tot ce se vinde în măcelărie, fără să cercetaţi ceva din cauza conştiinţei. Căci “al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”” — 1 Corinteni 10: 25, 26.

  1. DAR CONTROLAŢI-VĂ LIBERTATEA DUPĂ LEGEA IUBIRII

“Toate sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” — 1 Corinteni 10:23.

“Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!” — Romani 14:15.

“Nimeni să nu caute folosul său, ci al altuia.” — 1 Corinteni 10:24.

“Luaţi seama însă ca nu cumva această libertate a voastră să fie o piatră de poticnire pentru cei slabi.” — 1 Corinteni 8:9.

“Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Într-adevăr, toate sunt curate. Dar este rău pentru omul care mănâncă, fiind o piedică pentru altul.

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci ceva care poate să fie pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.” — Romani 14:20, 21.

“Numai nu faceţi din libertate o pricină ca să trăiţi pentru carne, ci în dragoste slujiţi-vă unii altora. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”” — Galateni 5:13, 14.

3 PĂSRAŢI-VĂ CONŞTIINŢA CURATĂ

“Ferice de cine nu se judecă pe sine însuşi în ceea ce aprobă.” — Romani 14:22.

“Aşa că fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” — Rom.   14:12.

4 GÂNDIŢI-VĂ LA EFECTUL ASUPRA ALTORA

“Dar dacă vă spune cineva: “Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi din cauza celui care v-a înştiinţat şi din cauza conştiinţei. Vorbesc aici nu de conştiinţa ta, ci de conştiinţa altuia.” — 1 Corinteni 10: 28, 29.

“Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” — Romani 14:13.

5 CONCLUZIA PRACTICĂ

“De aceea, dacă o mâncare este pentru fratele meu o cursă, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească.” — 1 Corinteni 8:13.

“… după cum şi eu plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.” — 1 Corinteni 10:33.

 

Problema cumpătării

Aşa cum am observat deja, apostolul nu discută o problemă lumească, ci una aplicabilă numai la Biserică. Totuşi, acelaşi principiu poate fi aplicat, şi nu în mod necorespunzător, încă mai larg, la lume şi la relaţia creştinului cu neamul omenesc, în general, în privinţa cumpătării. Nu este destul că apreciem libertăţile noastre proprii. Noi avem o responsabilitate încă mai departe faţă de aceia care nu sunt aşa de puternici, sau nu sunt aşa de informaţi ca noi — o responsabilitate pe care nu vom dori să o neglijăm, dacă inimile noastre sunt în armonie cu spiritul legii divine. Apostolul ne dă o lecţie, spunând că noi trebuie “să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei”. Acest gând poate fi bine aplicat la ultimul verset din lecţia noastră (33): “… după cum şi eu plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi”.

Dacă fiecare creştin şi-ar putea aplica, cu adevărat, lui însuşi aceste cuvinte ale apostolului, atunci efectul acestor cuvinte asupra lumii ar fi magic — stimulând imediat. Ei ar vedea la creştini o renunţare la gusturile şi preferinţele lor în interesul altora, un principiu care lumii i-ar plăcea mult de tot şi l-ar înţelege foarte repede. Dacă toţi aceia care se bucură acum în adevărul prezent ar hotărî să trăiască de aici înainte, chiar în afacerile spirituale ale vieţii, la înălţimea standardului Domnului, ce influenţă ar avea aceasta, ce influenţă s-ar extinde de la cuvintele, gândurile şi faptele lor! Atunci Biserica ar deveni într-adevăr o lumină strălucitoare în lume! Noi trebuie să luăm atitudinea noastră respectând voinţa Domnul şi să aşteptăm cu răbdare ca El să ne aducă la timpul şi pe căile Sale binecuvântări mai mult decât compensatoare. Angajamentul îi ajută pe mulţi să facă aceasta. Cine nu învaţă să-şi sacrifice voinţa, preferinţele sale în interesul altora, ne temem că niciodată nu va avea acea pregătire a caracterului pe care o cere Domnul de la cei care vor fi comoştenitori cu El în Împărăţie.

Turnul de Veghere din 15. 09. 1909 [4478]