Mai mult, spiritul răului, al răutăţii şi al rătăcirii a triumfat împotriva Spiritului sfânt al Domnului nostru până acolo încât L-au răstignit; şi tot astfel a triumfat şi împotriva tuturor membrilor credincioşi ai corpului lui Cristos — prezentându-i în lumină falsă, defăimându-i şi batjocorindu-i în felurite chipuri, după timp, loc şi împrejurări. Scopul acestor atacuri ale spiritului răului şi ale slujitorilor lui împotriva Spiritului sfinţeniei şi a credincioşilor lui este totdeauna acelaşi — să submineze influenţa Spiritului adevărului, să facă în aşa fel ca ceea ce este sfânt să apară nesfânt; să facă în aşa fel ca ceea ce este curat şi neegoist să apară egoist şi necurat; să pună întunericul în locul luminii. Nu întotdeauna slujitorii nesfinţeniei îşi dau seama de ceea ce fac; devenind plini de ((191)) spiritul răului, spiritul urii, răutăţii, invidiei, conflictului, acesta îi orbeşte aşa încât „nu ştiu ce fac” şi adesea, evident, li „se pare că aduc o jertfă lui Dumnezeu”. De ce este această înfrângere a Spiritului sfinţeniei? Oare întotdeauna va fi aşa?

Răspundem că această „înfrângere” a Spiritului sfinţeniei este numai o înfrângere aparentă şi nu reală. În realitate Spiritul sfinţeniei a fost întotdeauna învingător de când a început lupta. Îndoita lui misiune din acest veac al Evangheliei a fost bine împlinită.

1) Urma să fie în poporul lui Dumnezeu potrivit gradului consacrării şi zelului lor pentru Dumnezeu şi pentru dreptatea Lui, şi datorită răspândirii şi puterii spiritului răului în lumea din jurul lor, urma să fie o probă a caracterului lor, condiţiile actuale cerând ca oricine vrea să trăiască evlavios în prezent trebuie să sufere persecuţie — trebuie să fie dispus să suporte vorbindu-se împotriva lui „tot felul de lucruri rele” pe nedrept, dar să primească cu răbdare, cum a făcut Învăţătorul lui, continuând totuşi credincios Domnului şi cauzei Sale cu orice preţ — nesocotindu-şi scumpă viaţa pământească. 2 Tim. 3:12; Mat. 5:11; 1 Pet. 2:23; Fapt. 20:24.

Cum pune satana neegoismul ca fiind egoism si invers ? Sa incercam a analiza macar cat de putin acest aspect .

La serviciu spre exemplu este obligatoriu prin lege , ca fiecare sa aibe o fisa a postului , in care se specifica ce indatoriri si obligatii are angajatul .

Necazul este ca aceea fisa nu poate sa acopere totalitatea problemelor si situatiilor care apar pe parcursul chiar si a unei zile si aceasta desigur si in functie de postul pe care angajatul il ocupa .

Pe scurt un angajat poate fi solicitat de catre un alt superior decat seful sau direct , pentru a remedia o defectiune sa spunem , iar angajatul sa doreasca sincer sa dea curs solicitarii avand si timpul necesar in acel moment , doar din dorinta sincera de a ajuta , de a fi amabil , ( de a respecta intr-un cuvant poruncile Lui Dumnezeu ) .

Ei colegii , sub influenta celui rau , avand ei insisi egoismul , rautatea , invidia si altele bine dezvoltate in ei , vor percepe acest imbold sincer al colegului lor , ca fiind facut din egoism , cum ca vrea sa se afirme , sa iasa in evidenta , sa castige pe cei superiori , etc .

Mai este insa un aspect destul de concludent pe de o parte si care ar parea drept , dar nu este contextual acum potrivit .