Blândeţea,o caracteristica a Cristosului

Blândeţea,o caracteristică a Cristosului

“Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici.” 2 Timotei 2:24, 25.

Cuvintele textului nostru au fost adresate de către apostolul Pavel lui Timotei, un Bătrân al Bisericii. Poporul Domnului, toţi cei care aparţin Corpului lui Cristos, sunt fii ai lui Dumnezeu; totuşi ei sunt cu toţii slujitori — robi ai lui Isus Cristos. Fiecare fiu adevărat va dori să slujească interesele tatălui său, mai ales ale unui tată drept, iubitor; şi fiecare slujitor credincios va dori să slujească interesele stăpânului sau patronului său, mai cu seamă ale unui patron sau stăpân nobil, vrednic de aceasta. Domnul nostru Isus, care a fost Fiul deosebit al Tatălui ceresc, S-a făcut Slujitorul tuturor, ca să slujească interesele Tatălui, să împlinească voinţa Lui.

Textul nostru se poate aplica fiecărui slujitor al lui Dumnezeu, fiecărui membru al Bisericii lui Cristos, fie că deţine vreo funcţie printre fraţi, fie că nu. Este o poruncă ce se aplică întregii Biserici. Fiecare copil al lui Dumnezeu conceput de Spirit trebuie să înveţe pe alţii potrivit ocaziei şi capacităţii sale, cu limitarea pusă în Scripturi în privinţa sexului. “Duhul Stăpânului Domnul este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor blânzi; El M-a trimis să pansez pe cei cu inima zdrobită, să vestesc eliberarea robilor şi deschiderea închisorii celor ce sunt în lanţuri” (Isaia 61:1). Aceste cuvinte ale profetului se aplică fiecărui membru al Cristosului, Cap şi Corp.

Maniera potrivită de a prezenta adevărul

Dar Mesajul Veştilor Bune pe care ni l-a dat Domnul să-l vestim nu trebuie impus oamenilor. Pentru a fi slujitori potriviţi ai Domnului şi în armonie cu aranjamentele Lui, nu trebuie să ne luptăm, nu trebuie să ne certăm. Trebuie să informăm în umilinţă, nu cu aer de superioritate, sau cu dorinţa de a arăta cât ştim. Mesajul nostru este pentru cei care au “urechi de auzit”. Nu trebuie să ne impunem oamenilor, nici să ne vârâm cu de-a sila, ca să-i facem să ne asculte. În vreme ce trebuie să fim gata ca să ne jertfim interesele proprii pentru a vesti Mesajul credinţei noastre, totuşi, când facem aceasta nu trebuie să fim certăreţi, răutăcioşi, arţăgoşi.

Nu vrem să spunem despre cei care sunt înclinaţi să fie arţăgoşi în prezentarea Adevărului că ei nu sunt membri ai lui Cristos, dar evident ei n-au învăţat calea cea mai bună. N-au dezvoltat suficient calitatea iubirii; sunt deficitari în înţelepciunea cerească în această privinţă. Cu o aumită ocazie, doi dintre ucenicii Domnului au venit dintr-o cetate a Samariei, ai cărei locuitori n-au vrut să le vândă mâncare, şi au întrebat cu indignare pe Isus dacă să nu ceară foc din cer ca să-i nimicească. Ca răspuns Domnul nostru a spus: “Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască“ (Luca 9:55, 56). La fel sunt astăzi unii gata să se certe cu orice ocazie. Deşi această tendinţă nu dovedeşte că ei nu sunt copii ai Domnului, totuşi ea demonstrează că nu sunt în atitudinea potrivită, că este necesară o îmbunătăţire.

Lucrurile plăcute lui Dumnezeu sunt prezentate în Scripturi. Urmaşii Domnului trebuie să fie blânzi faţă de toţi oamenii — nu numai faţă de fraţii din Biserică, ci faţă de toţi ceilalţi. Ei nu trebuie să fie stârnitori de ceartă, totdeauna gata să intre într-o ciorovăială, ci să fie îndelung răbdători, să respecte opiniile şi preferinţele altora. Ar putea fi ocazii când creştinul ar fi pus într-o situaţie în care să fie obligat să se apere; dar una este să te aperi într-un mod raţional, şi cu totul altceva să fii certăreţ şi agresiv.

Străduindu-ne să ducem Adevărul la alţii, ar trebui să ţinem minte că credinţa noastră nu trebuie prezentată oricui. “Nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor.” Ei nu vor aprecia perlele voastre. Vor vrea să vă facă rău deoarece nu le apreciază. Dar, deşi nu trebuie să fim certăreţi, trebuie să fim activi în prezentarea Cuvântului Vieţii. Dacă Adevărul este atacat şi sufletele oneste sunt în pericol de a se poticni, noi trebuie, aşa cum a poruncit apostolul, să “luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să fim certăreţi, sau să întreţinem dispute, în sensul obişnuit al acestor termeni. Trebuie să fim totdeauna gata să vestim Adevărul cu fiecare ocazie potrivită — cu moderaţie, blândeţe şi umilinţă, dar cu seriozitate şi zel; pentru că aceasta este treaba noastră. Dacă cei cărora le prezentăm Mesajul Adevărului sunt în atitudinea potrivită, ei îl vor dori. De aceea, este corect pentru noi să fim gata să ne dăm viaţa în apărarea Adevărului şi a intereselor lui.

Cu cât suntem mai liniştiţi, mai calmi, mai stăpâniţi când cineva ni se împotriveşte, cu atât mai bine putem apăra şi recomanda Mesajul pe care-l ducem. Cu cât va fi mai mare contrastul dintre spiritul nostru şi cel al împotrivitorului nostru, cu atât argumentul în favoarea Adevărului va fi mai puternic în mintea celor care aud şi cu atât vom fi mai în stare să dezarmăm prejudecata din mintea împotrivitorului, dacă inima lui este sinceră şi onestă. Cel care-şi pierde stăpânirea de sine şi devine combativ şi certăreţ, îşi pierde propria cauză. Nu trebuie să-şi piardă niciodată capul. Acesta sigur va spune lucruri care ar fi fost mai bine să rămână nespuse şi va arăta prin ton şi mod de comportare că nu este animat de Spiritul Învăţătorului. Mai mult rău decât bine poate rezulta dintr-o astfel de greşeală. Totdeauna trebuie să prezentăm Mesajul cu blândeţe, cu amabilitate, cu convingere. Poate fi necesar să fim fermi în declaraţiile noastre, dar spiritul prezentării trebuie să fie blând, fie că este în particular, fie că este în public.

Însuşirile unui adevărat învăţător

Apostolul spune că slujitorii Domnului trebuie să fie “în stare să înveţe pe alţii” (1 Tim. 3:2; 2 Tim. 2:24). Sfântul Pavel se adresează aici în mod special unui Bătrân al ecclesiei. A fi în stare să înveţe pe alţii înseamnă a avea capacitatea de învăţare. Nu toţi au capacitatea, darul de a clarifica lucrurile pentru alţii. Sunt unii oameni care, cu cât vorbesc mai mult, cu atât sunt înţeleşi mai puţin. Dacă sunt unii care se găsesc în această stare, ei ar trebui să folosească publicaţii şi apoi să încerce să prezinte Mesajul într-un mod care să poată fi asimilat de mintea altora — făcându-l clar, simplu şi logic. În prezentarea Mesajului altora este nevoie de răbdare. Să fii gata să repeţi punctul tot mereu, să compătimeşti cu cei pe care îi înveţi, amintindu-ţi cât de greu ţi s-a părut ţie când încercai să ieşi din întuneric la lumină.

Fie că prezinţi Adevărul în public sau în particular, niciodată să nu iei un aer de superioritate, de aroganţă. Niciodată să nu-ţi permiţi să fii iritat încât să spui: “Despre aceasta eu pot afla mai multe în cinci minute decât poţi afla tu într-un an”; nici măcar să nu sugerezi aceasta prin expresia feţei tale, sau în tonul sau comportarea ta. Vezi, ai putea să te exprimi în aceste patru moduri deodată; dar oricare din cele patru va fi deajuns să pună o barieră între tine şi cei cărora te-ai străduit să le trezeşti interesul. Trebuie să fii blând, smerit cu inima, umil.

Dacă cineva îţi prezintă un argument sau o scriptură despre care el crede că-ţi contrazice poziţia, spune-i: “Ei bine, frate, haide să vedem dacă aceasta este în armonie cu învăţăturile Bibliei. Noi trebuie să acceptăm ca Adevăr doar ceea ce armonizează toate declaraţiile Cuvântului lui Dumnezeu. Să verificăm subiectul”. Să ai o manieră blândă, de învăţăcel, care arată că este dispus să înveţe de la altul, dacă el te poate învăţa ceva din Cuvântul sigur al Domnului. Astfel împotrivitorul tău va fi mai dispus să audă ce ai de zis, dacă este dispus să fie cât de cât rezonabil.

Fără îndoială poporul Domnului învaţă tot mai mult lecţia dată în textul nostru — “robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi”. Este o lecţie pe care toţi trebuie s-o înveţe, Bătrânii, Diaconii şi fiecare membru al Corpului lui Cristos. Este necesară pentru zidirea caracterului nostru şi este necesară ca să putem face un serviciu mai eficient pentru Învăţătorul. La început când ne-am încins armătura şi am luat Sabia Spiritului, probabil că am făcut unele exerciţii cu sabia, şi poate adesea am făcut mai mult rău decât bine. Am simţit că avem ceva ce nimeni n-ar putea răsturna. Dar am învăţat să fim mai blânzi, mai înţelepţi, mai răbdători, mai iubitori; şi astfel am devenit mai apţi să fim instructorii altora. Am văzut cum putem vătăma Cauza Domnului printr-o prezentare greşită a Adevărului şi cum printr-o prezentare potrivită putem avea mai mult succes în înfăptuirea lucrării Domnului, în ajungerea la inimile flămânde, şi cum putem fi mai plăcuţi marelui nostru Împărat, pe care-L iubim cu toţii şi dorim să-L servim.

R — 5698 / iunie 1915