Cat de adevarat este !!! Infricosator de adevarat !

Noua Creaţie – Studiul XII
Noua creaţie – Privilegiile şi obligaţiile Noii Creaţii

„Trebuie să fiu sincer faţă de Domnul meu
Care m-a cumpărat cu sângele Său.”

Investigaţia noastră prezentă este în legătură cu modul cuvenit de conduită al acestor Noi Creaturi, al acestor voinţe noi care lucrează în şi prin aceste corpuri consacrate, care după trup au anumite relaţii cu alte fiinţe umane şi de aceea anumite responsabilităţi faţă de ele. Voinţa lui Dumnezeu este ca Noua Creatură să respecte aceste obligaţii ale cărnii sale muritoare în toate chestiunile de dreptate – în onestie, în datorie, în responsabilităţile care în mod cuvenit îi revin cărnii sale muritoare. Prin urmare, în condiţiile prezente Noua Creatură nu poate face în toate lucrurile cum ar prefera, ci în anumite afaceri trebuie să fie guvernată de obligaţiile cărnii, deoarece porunca divină este: „Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor” şi: „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi . . . a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios”. Rom. 12:17; 1 Tim. 5:8.

În vederea acestor fapte, se va vedea imediat că voinţa nouă are o sarcină grea în faţa ei: (1) Să fie plăcută lui Dumnezeu în îndeplinirea sacrificării cărnii; (2) să discearnă clar care pofte şi cerinţe ale relaţiilor după carne să fie luate în considerare şi să fie îngăduite; (3) în ce măsură aceste cerinţe şi concesii pot fi acceptate în mod cuvenit fără a încălca şi anula legământul – care este spre viaţă sau spre moarte – „Căci dacă trăiţi potrivit firii păcătoase, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară (omorâţi) faptele trupului, veţi trăi” – în cele din urmă veţi ajunge la perfecţiune la înviere. Aici se iscă altă dificultate. Carnea nu moare de bună voie: ea trebuie omorâtă de către voinţă, minte, Noua Creatură; şi astfel, aflând că trebuie făcute anumite îngăduinţe, potrivit voinţei lui Dumnezeu, carnea este foarte dispusă să profite de aceste îngăduinţe şi să pretindă nu doar îngăduinţă mai mare în privinţa „lucrurilor necesare”, ci şi libertăţi şi drepturi în privinţa celor care nu((489)) sunt obligatorii şi care ar sta în calea sacrificiului la care s-a angajat prin legământ.

Aceste străduinţe ale corpurilor noastre muritoare, uneori de a scuza păcatul alteori de a evita sacrificiul, cauzează Noii Creaturi nedumeriri frecvente şi nu arareori poticneli temporare, până când treptat află tot mai mult despre caracterul înşelător al cărnii sale şi despre slăbiciunile ei, şi creşte treptat în har şi în înţelepciunea care vine de sus, câştigând tot mai multă autoritate în ţinerea corpului „în stăpânire” – în supunere faţă de mintea cea nouă (1 Cor. 9:27). Astfel, adesea prin experienţă amară, Noua Creatură învaţă să aprecieze declaraţia din Cuvântul Domnului, că inima naturală, voinţa cărnii, deşi este omorâtă şi nu mai are controlul în nici un sens, este „nespus de înşelătoare” şi uneori „deznădăjduit de rea”, precum şi deznădăjduit de sârguincioasă în străduinţa ei de a înlătura conducerea voinţei noi şi astfel de a distruge Creatura Nouă – cu scopul ca vechea creatură să fie reînsufleţită şi să umble conform cărnii şi nu conform Spiritului.