Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?

R5503 W. T. 15 iulie 1914 (pag. 219-221)

„Trupul vostru este templul”

Dar acum să privim acest subiect din alt unghi — care nu-l contrazice pe primul, ci care-l confirmă. După cum în viitor Biserica va fi Templul lui Dumnezeu, perfectă pe plan ceresc, tot aşa, în fiecare membru al Bisericii lui Cristos, care a fost conceput de Spiritul sfânt ca Nouă Creatură, locuieşte în acea măsură Dumnezeu în trupul său muritor. Oamenii în general nu sunt temple ale Spiritului sfânt, oricât ar fi de buni sau morali sau amabili sau generoşi.

Nimeni nu devine un templu al Spiritului sfânt până nu este conceput de Spiritul sfânt. Acea concepere de Spirit îl face Nouă Creatură, fiu al lui Dumnezeu, chiar dacă numai voinţa, mintea este concepută din nou — chiar dacă trupul este încă un trup imperfect de carne. Mintea nouă, locuind în trupul vechi şi folosindu-l, face din acel trup vechi de atunci încolo un templu al lui Dumnezeu, şi-i dă acelui trup o sfinţenie pe care n-a avut-o înainte.

Acum, deoarece Noua Creatură locuieşte în acest corp muritor, el este numit mai degrabă cort decât templu, fiindcă prin păcat şi degradare este deteriorat, şi nu glorios. Pe lângă aceasta, cuvântul „cort” sugerează ceva ce este temporar, nu permanent, nu etern. Casa noastră cerească, corpul nostru spiritual va fi Templul, dar nimeni nu poate intra în acea stare a Templului perfect decât dacă are parte de Întâia Înviere, după cum a spus Isus: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de Întâia Înviere! Asupra lor a Doua Moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” Apoc. 20:6.

Nimeni nu poate cunoaşte caracterul inimii, dacă este o inimă nouă sau numai aceea a bărbatului sau a femeii naturale care au învăţat politeţea, moralitatea etc. Singurul mod în care ne este permis să ne judecăm unul pe altul este prin roadele vizibile. Dacă spiritul Domnului locuieşte înăuntru, roadele trebuie să fie bune, de ajutor altora. Acea fiinţă umană trebuie să fie o binecuvântare în casa lui, în comunitatea lui, întocmai cum a fost Isus, fie că caracterul Lui, bunătatea Lui au fost recunoscute de alţii în general sau nu. Roadele acestor oameni ai lui Dumnezeu sunt roadele sfinţeniei, blândeţii, amabilităţii, îndelungii răbdări, bunăvoinţei frăţeşti, sacrificiului de sine în interesul altora, şi în special în serviciul lui Dumnezeu şi al Adevărului Său.

Foarte frumos comentariu al Fr. Russel ! Domnul sa ne ajute ca daca am primit Harul Sau , sa-l putem pastra in continuare , in curatie , smerenie si Revarenta Fata De Creator , Tatal Nostru si toate acestea Prin Meritul Domnului  si in Anul care tocmai a inceput !