Un Reprint foarte frumos ! Multumim Domnului pentru aceste minunate Lectii !

R 5148 WT decembrie 1912 (pag. 389-390)

Motivele onorabile sunt indicatori ai

PURITĂŢII inimii

Când cineva găseşte imperfecţiune în el însuşi, când descoperă că nu este la înălţimea standardului glorios al dreptăţii prezentat în Scripturi, când îşi dă seama că nu ajunge la slava lui Dumnezeu, atunci are privilegiul să căute să-şi îmbunătăţească purtarea. Chiar actul hotărârii de a face ce este corect este începutul procesului prin care acesta obţine o minte nouă, o voinţă nouă. Această înnoire a minţii corespunde cu perfecţionarea anumitor procese ale creierului.

Voinţa poate controla întregul corp. Ocazional va exista împotrivire din partea uneia sau alteia dintre caracteristicile inferioare, care vor obiecta la stăpânirea celor superioare; dar în general voinţa are autoritatea. Caracteristicile care constituie mintea au fost iniţial parte din chipul lui Dumnezeu; dar toate puterile minţii umane au fost lezate prin căderea omului. Toate au slăbit mai mult sau mai puţin.

Caracteristicile veneraţiei, conştiinciozităţii şi fermităţii formează o combinaţie foarte puternică. Dacă aceste calităţi conduc viaţa, creşterea minţii noi va fi rapidă. Oricine are suficientă capacitate de judecată pentru a hotărî să facă ce este corect şi să servească pe Dumnezeu cu toată capacitatea sa, poate, în ciuda slăbiciunilor cărnii sale, să voiască să trăiască în acord cu standardul divin. Atâta timp cât motivele voinţei sale noi sunt onorabile, el este curat în inimă; şi atâta timp cât menţine acea stare, el are asigurarea că în cele din urmă va putea atinge perfecţiunea prin ascultare.

În timpurile vechi, această puritate a intenţiei inimii a fost tot ceea ce putea avea cineva. Cu o anumită ocazie Iosua a zis: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). În această declaraţie bătrânul războinic a manifestat curăţenia inimii — hotărâreaminţii de a servi Domnului. David şi toţi ceilalţi Vrednici din Vechime au avut această hotărâre. Aceasta era tot ce puteau ei să facă; şi de aceea au avut această mărturie, că „au fost plăcuţi lui Dumnezeu”. Evrei 11:5, 6, 39.

Oricine are această hotărâre va fi binecuvântat. El va vedea într-o zi lumina feţei lui Dumnezeu. Dacă însă o perioadă de timp el nu va menţine acest standard, între el şi Dumnezeu va fi un nor. Acesta poate fi înlăturat numai prin căinţă şi iertare. Apoi cu psalmistul el poate spune: „Întoarce-te suflete al meu la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine”. Ps. 116:7.

De-a lungul veacului Evanghelic, poporul lui Dumnezeu poate avea nu numai această puritate a inimii, sau convertirea la Domnul, întorcându-se la El în plinătatea consacrării prin sângele preţios al lui Cristos, dar şi ceva mai mult. Aceştia pot avea acceptarea divină a acelei consacrări şi conceperea Spiritului sfânt. Ca atare, aceştia sunt copii ai lui Dumnezeu într-un sens deosebit pentru acest veac. Ei pot striga: „Ava, Tată” (Romani 8:15). Pentru aceştia Dumnezeu nu este numai Stăpânitorul Universului, ci Tatăl lor.

În timpul acestui Veac Evanghelic, poporul lui Dumnezeu poate avea binecuvântări speciale, mai mari decât orice a existat înainte. Ei au puterea luminătoare a Spiritului sfânt, care vine prin Cuvântul divin, prin providenţa divină etc. Se cere o iluminare a concepţiilor noastre mentale pentru a putea vedea pe Dumnezeu. Prin urmare, Biserica lui Cristos, care este concepută de Spirit sfânt, Îl poate vedea cu ochii înţelegerii într-un sens în care Vrednicii din Vechime n-au putut.

Dacă ne menţinem curăţenia inimii prin curăţenia minţii, putem avea asigurarea binecuvântărilor viitoare precum şi favoarea şi fericirea din prezent. Dacă acesta este cursul nostru în „viaţa de acum”, avem făgăduinţa Domnului că Îl vom vedea într-un sens foarte special „în viaţa care vine”. Vom fi schimbaţi în fiinţe spirituale şi Îl vom vedea aşa cum este şi vom împărtăşi slava Sa. Oricine are speranţa aceasta în el însuşi, se va curăţa, după cum Domnul este curat. 1 Ioan 3:2, 3.