Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4


“ R 5129 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 343-344)

Mulţi, chiar şi dintre aceia care conduc adunările, nu sunt aşa de clari în Adevăr cum ar fi de dorit. Unii dintre aceştia se pare că nu ştiu despre ce vorbesc, deşi ei cred că ştiu. Exi­stă diferite mijloace prin care cineva poate să răscumpere timpul pentru studiu. Unul poate lua o carte cu el şi s-o citească în autobuz, mergând sau venind de la datoria sa zilnică. Ştim un frate drag care a citit în întregime cele şase volume în acest fel.

Calea cea corectă este de a exercita spiritul minţii sănătoase asupra acestui subiect, ca şi asupra altora. Primul nostru gând ar trebui să fie pentru gloria lui Dumnezeu; al doilea, pentru profitul nostru; al treilea, pentru beneficiul altora. În această chestiune suntem datori faţă de noi înşine să ne punem pe primul loc; căci dacă noi suntem potriviţi pentru serviciu, atunci avem o ocazie mai mare de a-i ajuta pe alţii. Aici eul vine mai întâi, prin poruncă divină — “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”; “căci aceasta este voia lui Dumnezeu îcu privire la voiş, sfinţirea voastră.”Mat. 6:33; 1 Tesal. 4:3.

Când fiecare ajunge să cunoască pentru sine după ce a primit Spirit sfânt, acesta este autorizat să înveţe pe alţii ceea ce a învăţat pentru sine. Astfel toţi putem fi învăţaţi de Dumnezeu şi folosiţi pentru a învăţa pe alţii, pe măsură ce învăţăm lecţiile şi le aplicăm inimilor noastre. Conştiinţa fiecăruia trebuie să decidă pentru sine ce este spre gloria lui Dumnezeu în privinţa frecventării adunărilor.

O flacără ar putea fi revigorată, chiar după ce a fost complet stinsă. Mulţi am văzut o lumânare stinsă, şi totuşi mai exista o strălucire, un miez fierbinte care la o suflare iute a aerului ar putea-o reaprinde. Aşa este şi cu noi. Ar putea exista ceva în viaţa noastră care să stingă flacăra, dar lumina n-ar fi în întregime stinsă; suflarea Domnului ar putea-o reaprinde. Am văzut oameni care aparent fuseseră zeloşi pentru Domnul, dar care părea că şi-au pierdut iubirea şi zelul; dar mai târziu acestea s-au reaprins. În alte cazuri, lumina părea că s-a stins total. Noi trebuie să fim mereu în gardă ca să nu permitem ceva ce să slăbească sau să stingă iubirea noastră pentru Domnul, pentru Adevăr sau pentru sfinţenie şi asemănarea cu Cristos.