R1822 „Credinţa voastră scumpă” (vezi întrebarea nr. 17):

„Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste, la descoperirea lui Isus Hristos.” 1 Pet. 1:7.

Credinţa conţine două elemente, al siguranţei intelectuale şi al încrederii cu inima. Primul este credinţă în sens abstract; al doilea este credinţă în forma ei concretă. În acest din urmă sens, cel mai deplin, citim: „Cu inima ta crezi şi eşti îndreptăţit” (Rom. 10:10). Atât capul cât şi inima — intelectul şi afectivitatea — sunt necesare pentru acea credinţă fără de care „este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui” (Evr. 11:6); deşi mulţi îşi imaginează că au credinţă când au numai unul dintre elementele esenţiale ale ei. La unii totul este emoţie; la alţii totul este intelect; dar nici unul dintre acestea nu poate rezista la probele încercării de foc: ele trebuie să rămână împreună dacă este vorba să dureze până la sfârşit şi să fie găsite spre laudă, onoare şi slavă la arătarea lui Isus Cristos.

O înţelegere intelectuală a principiilor fundamentale ale adevărului divin — adică a existenţei unui Dumnezeu personal, inteligent, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor, şi a scopului şi planului Său de răscumpărare prin singurul Său Fiu conceput şi preaiubit, Isus Cristos — constituie temelia credinţei; în timp ce încrederea şi reazemul până la măsura făgăduinţelor Sale pe Dumnezeul personal care este autorul fiinţei noastre şi care, ca Tată, solicită încrederea şi iubirea implicită a copiilor Săi, formează suprastructura  credinţei noastre.

Încercarea credinţei la care se referă Domnul nostru şi apostolii este prin urmare o încercare nu numai a recunoaşterii adevărului divin din punct de vedere intelectual, ci şi un reazem al inimii pe Dumnezeu. Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu îşi va găsi credinţa aspru încercată, şi, ca soldat al lui Cristos, să nu rămână neînarmat pentru conflict. Dacă este atacată temelia intelectuală a credinţei, să căutăm să avem un „aşa zice Domnul” pentru fiecare punct a ceea ce credem. Cuvântul lui Dumnezeu să hotărască fiecare chestiune, şi nici o filosofie umană, oricât de ingenioasă, să nu ne conducă în labirintul erorii; căci dacă temeliile credinţei devin nesigure, suprastructura nu poate sta când vânturile şi puhoaiele adversităţii ispitirii o izbesc. Îndoiala şi frica o va face să tremure, şi când este astfel slăbită, adversarul vigilent va trimite în mod sigur o rafală de ispite împotriva ei şi mare va fi pericolul sufletului.

De aceea, să avem mare grijă de temeliile credinţei noastre — să studiem doctrina şi să căpătăm o concepţie intelectuală clară despre fiecare element al adevărului divin pe care Cuvântul inspirat îl prezintă poporului lui Dumnezeu; să fim înrădăcinaţi, întemeiaţi, fixaţi, stabiliţi în credinţă, în doctrinele lui Dumnezeu, şi să ţinem ferm la ele: ele sunt scrisori de acreditare divină; şi să le dăm atenţie serioasă, ca nu cumva să ne scape cândva. Evr. 2:1.

Dar după ce am înţeles clar doctrinele ca temelii ale credinţei, trebuie să avem grijă şi de suprastructura încrederii inimii, care este de fapt în mai mare pericol de furtuni şi puhoaie decât temeliile, fiind mai continuu expuse. Apostolul Petru ne spune că o credinţă încercată, probată, o credinţă care a rezistat la încercarea înfocată şi a ieşit biruitoare, este foarte preţioasă în ochii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ori de câte ori trecem printr-un conflict şi totuşi păstrăm nu numai adevărul, ci şi încrederea noastră în Dumnezeu şi sprijinul pe făgăduinţele Lui atât în întuneric cât şi în lumină, integritatea noastră de inimă şi de scop şi zelul nostru pentru adevăr şi dreptate, caracterul nostru devine mai puternic, mai simetric şi mai asemenea lui Cristos, şi ca atare mai plăcut lui Dumnezeu, care ne supune astfel disciplinării tocmai pentru acest lucru.

De aceea, „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Hristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la descoperirea slavei Lui” (1 Pet. 4:12, 13). Este demn de remarcat aici că se face referire specială, nu la probarea credinţei intelectuale produsă de prezentarea doctrinei false, ci la batjocorirea şi persecuţia pentru Cristos, fie pentru aderarea la învăţăturile Lui, fie pentru conformarea la dreptatea Lui; căci apostolul adaugă: căci „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi”. El ne previne să fim atenţi numai să nu suferim ca răufăcători; „dimpotrivă”, spune el, „dacă suferă pentru că este creştin îadică, fie pentru principiile creştine, fie pentru doctrinele creştineş, să nu-i fie ruşine, ci să preamărească pe Dumnezeu în numele acesta”.

Profetul Daniel de asemenea spune că mai cu seamă în acest timp al sfârşitului „mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi”; iar profetul Maleahi (3:2, 3) compară încercările din acest timp cu „focul topitorului” şi cu „leşia înălbitorului”, care sunt intenţionate să rafineze şi să purifice poporul Domnului. Apostolul Pavel ne îndeamnă să luptăm lupta bună a credinţei şi să îndurăm cu răbdare necazul până la sfârşit (1 Tim. 6:12; 2 Tim. 2:3). Şi multe sunt cuvintele de consolare şi de binecuvântată mângâiere oferite de psalmist şi de alţii pentru poporul Domnului clătinat de furtună şi suferind. Vezi Ps. 77:1-14, 116:1-14; 34:19; 31:24; 2 Tes. 3:3.

Dragă frate sau soră, eşti presat cu putere din toate părţile de ispite să te îndoieşti că protecţia, iubirea şi grija lui Dumnezeu sunt pentru tine, că făgăduinţele scumpe îţi aparţin? Te-ai descurajat şi demoralizat? Par vrăjmaşii prea mulţi şi prea puternici pentru tine? Vin batjocurile cu greutate zdrobitoare, iar norii atârnă greu deasupra capului tău aparent fără apărare? O, tocmai aici credinţa trebuie să-şi pretindă victoria! Nu este oare promis că „ceea ce câştigă biruinţa … este credinţa noastră”? Credinţa voastră se încearcă acum. În zilele mai liniştite, când soarele favorii strălucea asupra voastră, aţi clădit în linişte fundamentul cunoştinţei despre Adevăr şi aţi ridicat suprastructura caracterului creştin. Acum sunteţi în cuptorul încercării, adunaţi-vă deci tot curajul, întăriţi-vă răbdarea, îmbărbătaţi-vă ca să puteţi îndura; ţineţi bine speranţa voastră, amintiţi-vă făgăduinţele, căci sunt încă ale voastre, şi „să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire”. „În seninătate şi în încredere va fi tăria voastră”. „Taci înaintea Domnului şi aşteaptă-L cu răbdare” şi credinţa câştigă biruinţa. Apoi, la timpul potrivit, se va recunoaşte că mâna Domnului face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele vostru potrivit făgăduinţei Sale. Această dovadă a credinţei voastre, spune Petru, este mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc.