Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşită lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic

ÎNDURAREA RĂBDĂTOARE PROBA FINALĂ

„Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşită lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Iacov 1:4 .

R5650 W. T. 15 martie 1915 (pag. 83-87)

Peste tot Scripturile prezintă răbdarea ca pe un important element al caracterului. Îi putem vedea necesitatea în fiecare fază a experienţei umane. Ca să fim drepţi în condiţiile prezente, trebuie să fim răbdători, nu repeziţi; deoarece ar fi nedrept să fim nerăbdători şi severi cu imperfecţiunile inevitabile şi cu slăbiciunile semenilor noştri. De aceea spiritul minţii sănătoase cere să fim răbdători când avem de-a face cu umanitatea decăzută. Dumnezeu Însuşi posedă această calitate a răbdării şi a exercitat-o de mult. În raporturile cu lumea, Biserica în Veacul viitor va trebui să aibă multă răbdare, şi în împrejurările prezente avem constant nevoie de ea ca să dezvoltăm caracterul necesar pentru un loc pe Tron cu Domnul nostru.

Răbdarea este strâns legată de iubire şi milă. Dacă Dumnezeu ar fi neiubitor, nemilos, ar fi lipsit de răbdare. În starea prezentă, imperfectă şi decăzută a omului, răbdarea lipseşte grozav de mult, chiar dacă adesea este exercitată pe dinafară din diplomaţie. Această calitate asemenea lui Dumnezeu, ca toate celelalte calităţi ale caracterului inerente lui Dumnezeu şi tuturor celorlalte fiinţe perfecte create în asemănarea Sa, a fost în mare măsură ştearsă în omenire prin căderea primei perechi.

În Noul Testament există două cuvinte greceşti traduse răbdare. Unul dintre acestea înseamnă îngăduinţă, îndelungă răbdare. Celălalt conţine ideea de îndurare voioasă sau încrezătoare. Cuvântul folosit în textul nostru este cel de-al doilea şi are o semnificaţie mult mai adâncă decât aceea care se atribuie în mod obişnuit cuvântului nostru răbdare. Această statornicie — îndurarea răului într-un mod voios, bucuros — reprezintă un element de caracter, şi nu numai o restrângere temporară a simţământului sau a acţiunii. Înseamnă o dezvoltare a inimii şi a caracterului care se manifestă în îndurarea răului sau necazului cu mulţumire, fără răzvrătirea voinţei, cu acceptare deplină a cerinţei înţelepciunii şi iubirii divine care, în timp ce permite relele prezente, a promis să le înlăture la timpul potrivit.

Ar fi desigur folositor pentru noi să cultivăm cu grijă acest element al caracterului creştin despre care Domnul nostru vorbeşte atât de elogios şi fără de care, după cum ne asigură Cuvântul Său, caracterul nostru nu poate fi desăvârşit. Creştinului i se cere îndurare răbdătoare ca să îmbrace toată armătura lui Dumnezeu, şi după ce a îmbrăcat-o, să o ţină bine fixată pe el. Avem nevoie de ea nu numai în procedurile cu alţii, dar şi cu noi înşine, cu propriile noastre neajunsuri. Ar trebui să luăm întotdeauna în considerare diferitele împrejurări şi condiţii care ne înconjoară pe noi şi pe alţii. Privind în jurul nostru, vedem că lumea este într-o stare de nenorocire, de păcat. Această cunoştinţă ar trebui să ne facă foarte compătimitori cu omenirea, fără de care n-am avea decât puţină răbdare. Toţi fraţii noştri în Cristos, ca şi noi, sunt prin natură membri ai acestei rase umane decăzute. De aceea, ar trebui să avem multă îndurare răbdătoare faţă de poporul Domnului, aşa cum am vrea să şi-o manifeste şi ei faţă de noi.

Daca din Darul Domnului vedem si rezultatele in vietile noastre , ale acestui element important , atunci cu siguranta vom simtii adevarata greutate al acestui comentariu si al Manei de azi ;

şi nici unul dintre daruri nu împodobeşte mai frumos caracterul creştin, nu câştigă atât de uşor aprobarea conştiinţei lumii şi nu glorifică atât de mult pe Dumnezeul tuturor harurilor, al cărui adevăr o inspiră, ca răbdarea.