De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Versetul 16
W.T. 1 Sept. 1916 (pag. 268-269)
Felix, guvernatorul roman al Iudeii, l-a primit pe Sf. Pavel ca prizonier. Duşmanii apostolului, marele preot şi alţi conducători evrei, setoşi de sângele lui, s-au grăbit să coboare din Ierusalim în Cezareea. Au adus cu ei un avocat roman numit Tertulus, ale cărui cunoştinţe de practică romană le va permite, sperau ei, să dovedească faptul că Sf. Pavel era un personaj periculos, un fel de anarhist. Felix era judecătorul. Nu existau juraţi. Tertulus, abil ca pledant, şi-a făcut acuzaţiile şi le-a confirmat cu martori din Ierusalim.
Cu ascuţit simţ practic, avocatul roman a complimentat pe guvernator în privinţa eficienţei lui în păstrarea până atunci a păcii, în reprimarea oricărei forme de revoltă şi în menţinerea liniştii şi ordinii. Aceasta a pavat complet drumul pentru cererea avocatului ca guvernatorul să-şi continue acest curs vrednic de laudă şi să scape ţara de un agitator periculos, apostolul. S-au adus martori care au depus mărturie cu privire la prima tulburare din templu în Ierusalim, şi, de asemenea, cu privire la aceea din ziua următoare, în care Sinedriul s-a împărţit în două părţi, şi a urmat o revoltă generală. Apostolul a fost acuzat de a fi conducătorul principal al unei secte numită a nazarinenilor, şi pretenţia era că a cauzat tulburare în toată lumea, atât printre evrei, cât şi printre greci.
Acesta era cazul lui Tertulus. El a acuzat pe prizonier că era vinovat de sacrilegiu, că Sf. Pavel profanase templul, şi se deducea concluzia că apostolul cauzase răzvrătiri înăuntru sfântului sanctuar. S-au procurat martori pentru a dovedi că aceste acuzaţii erau adevărate.
Guvernatorul Felix i-a făcut semn apostolului că avea libertatea să răspundă la acuzaţii. Atunci Sf. Pavel şi-a deschis apărarea cu observaţia că era mulţumit pentru faptul că judecătorul lui fusese de câtva timp în scaunul de judecător şi era bine familiarizat cu obiceiurile evreieşti; că, prin urmare, va înţelege ceea ce un novice n-ar putea: de ce venise apostolul la Ierusalim să se închine după maniera evreilor, să sărbătorescă una din sărbătorile lor religioase. El venise nu să provoace o răscoală, ci să se închine lui Dumnezeu după obiceiul evreiesc, şi nici un martor nu mărturisise că a fost găsit în templu discutând în contradictoriu sau adunând mulţime. Acuzaţia era neadevărată. El n-a făcut aceste lucruri nici în sinagogi, nici în altă parte, şi duşmanii lui nu puteau dovedi lucrurile de care îl acuzau.
Răspunsul apostolului a fost şi logic şi complet. Totuşi guvernatorul nu putea înţelege de ce în acele împrejurări trebuia să fie o tulburare. Deci a fost necesar ca Sf. Pavel să explice că evreii aveau antipatie faţă de el din cauza credinţei lui religioase diferite, nu din cauza vreunei fapte rele din partea lui.
( Vedem o frumoasa descriere amanuntita a ceea ce sa intamplat , in contextual in care Apostolul a facut aceea declarative minunata si care are o foarte larga aplicabilitate de lungul timpului pana azi .)
