Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit

„Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Versetul 7

W. T. 1 iunie 1916 (pag. 153)

SECERĂM CE-AM SEMĂNAT

Galateni 6:1-10

Nu se referă la lume, ci la Biserică — Pământ slab şi buruieni ereditare involuntare — Semănatul reprezintă un act voluntar şi o responsabilitate personală — Ce este semănatul după trup? — Ce înseamnă a semăna după spirit? — Ce va fi seceratul? — Contextul.

„Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Versetul 7

W. T. 1 iunie 1916 (pag. 153)

Este adevărat că fiecare persoană este responsabilă pentru faptele şi cuvintele sale voite. Este adevărat, într-un sens, că fiecare fiinţă umană va avea un seceriş considerabil în acord cu propriul său curs voit în viaţă. Prin urmare, se pare că fiecare fiinţă umană şi-ar putea lua o lecţie folositoare din cuvintele textului nostru de bază şi ar primi o binecuvântare în măsura în care ar urma spiritul acestui text.

Cu toate acestea, noi nu trebuie să uităm că Apostolul nu se adresează celor lumeşti, ci celor sfinţiţi. El se adresează Bisericii; iar Biserica este compusă exclusiv din persoane care au părăsit lumea, s-au întors cu spatele la păcat, au acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul şi Avocatul lor la Tatăl, şi şi-au consacrat viaţa în întregime şi fără rezerve pentru îndeplinirea voinţei divine. Asemenea persoane concepute de Spiritul Sfânt sunt numite în Scripturi Creaţii Noi în Cristos (2 Cor. 5:17). Pentru aceştia, „cele vechi au trecut, toate s-au făcut noi” — speranţe noi, scopuri noi, ambiţii noi, perspective noi, standarde noi. Acestor copii ai lui Dumnezeu concepuţi spiritual, şi nu altora, li se adresează Apostolul.

Conform Bibliei Dumnezeu are prevederi mari şi preţioase pentru lume în viitor, dar nu în prezent. Acum Biserica lui Cristos, clasa sfinţită a Miresei, este în curs de alegere din lume pentru a constitui Familia Regală a viitorului, atunci când va fi completată şi desăvârşită prin Întâia Înviere sau învierea cea mai importantă (1 Petru 2:9). Această Familie Regală, ca Împărăţie a lui Dumnezeu, va lucra cu omenirea, conducând, instruind, ridicând, binecuvântând pe toţi cei care vor dori şi se vor supune. Atunci lumea îşi va avea şansa ei de semănat şi secerat. Fapte 3:19-23.

PAMĂNTUL ŞI SĂMÂNŢA

Inima creştinului este pământ consacrat de la început — de când Dumnezeu îl acceptă ca şi copil. Sub instrucţiunile divine trebuie cultivate flori şi roade deosebite. Acestea sunt numite roade şi daruri ale Spiritului Sfânt. Toţi creştinii care ascultă vocea din ceruri caută să stârpească şi să nimicească buruienile păcatului şi egoismului, care răsar natural în carnea lor datorită eredităţii.

Iniţial carnea tatălui Adam a fost perfectă. Buruienile păcatului nu fuseseră încă plantate. Dar acum nu există pământ curat; buruienile păcatului se află peste tot. Orice creştin care vrea ca grădina consacrată a inimii sale să rodească, să fie plăcută Domnului, trebuie să ducă o luptă viguroasă şi continuă împotriva buruienilor păcatului, pentru ca inima lui să fie în starea de a primi sămânţa bună recomandată în Cuvântul divin.

Vigilenţa este necesară nu numai pentru a ţine în supunere buruienile, dar şi pentru a ţine pământul într-o stare bună, ca sămânţa să poată intra, încolţi şi produce roadă bună. Creştinul trebuie să se lupte şi împotriva spinilor, despre care Domnul nostru Isus spune că ilustrează grijile acestei vieţi şi înşelăciunea bogăţiilor care ar sufoca Cuvântul şi ar face viaţa neroditoare, nefolositoare. Matei 13:22.

Creştinul care aşteaptă să primească răsplata Stăpânului, „bine serv bun, intră în bucuria Domnului tău!”, trebuie să fie foarte harnic în semănarea seminţei potrivite în grădina inimii sale. Fapte, cuvinte şi gânduri bune sunt seminţe bune; şi ele trebuie să fie semănate cu grijă şi cu persistenţă. Ele vor produce roadele paşnice ale dreptăţii — smerenia, blândeţea, răbdarea, îndelunga răbdare, iubirea frăţească, iubirea. Aceste roade şi flori ale Spiritului sfânt existând din abundenţă în grădina inimii noastre, după cum ne spune Sf. Petru, îl vor pregăti pe un astfel de creştin pentru o intrare îmbelşugată „în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”. 2 Petru 1:11.

Este important ca noi să semănăm sămânţă bună; şi nu există decât o magazie din care aceasta este furnizată — Cuvântul lui Dumnezeu. Orice om care dă cea mai mare atenţie cuvintelor Domnului nostru Isus prin apostoli şi profeţi, şi păstrează această sămânţă pură, fără a fi contaminată cu înţelepciunea lumească — ştiinţa pe nedrept numită astfel — şi de tradiţiile oamenilor — crezurile — este cel mai bine pregătit pentru a produce roade şi flori spre aprobarea Stăpânului.

CE ÎNSEAMNĂ A SEMĂNA DUPĂ TRUP

O greşeală făcută de unii din poporul Domnului este aceea a semănării după trup, după ce s-au consacrat Domnului şi s-au învoit să semene numai după spirit — în armonie cu voinţa Domnului. Semănatul după trup nu înseamnă o răzvrătire completă împotriva Domnului, ci mai degrabă obţinerea şi semănarea seminţei rele — nefolositoare. Cheltuirea timpului, energiei, banilor etc., în obţinerea plăcerilor, lucrurilor pământeşti sau bogăţiilor, fie cu succes fie fără succes, este semănare după trup.

Tendinţa tuturor acestor neglijări ale legământului creştinului cu Dumnezeul său este spre descompunere — moarte. De fapt mulţi îşi pot reface paşii după ce află că şi-au cheltuit talentele în mod necuvenit. Dar în asemenea cazuri ei şi-au risipit timpul, energia şi ocaziile, şi dacă ei vor câştiga cumva viaţa veşnică, aceasta va fi fără îndoială pe un plan mai puţin glorios decât dacă ar fi fost credincioşi de la bun început. Să ne îndemnăm ((200)) pe noi şi pe tovarăşii noştri să semănăm după Spirit — în acord cu făgăduinţele glorioase pe care ni le-a făcut Dumnezeu, pe care noi le-am acceptat şi spre care trebuie să ne aplecăm toată energia ca să dezvoltăm roadele şi darurile spiritului.

TRATAMENTUL SEMENILOR CREŞTINI

În context apostolul sfătuieşte ca fiecare creştin să caute să-şi poarte propria povară mai degrabă decât să se sprijine pe fraţi. Fiecare să-şi amintească de propria responsabilitate şi să nu ostenească în facerea binelui. Fiecare să-şi amintească de timpul recoltei, seceratului, când toţi cei care nu cad de oboseală, care nu ostenesc, ci perseverează, îşi vor primi răsplata.

Pe lângă acestea, apostolul sfătuieşte ca în timp ce fiecare căutăm să facem pentru noi înşine, noi trebuie să fim simţitori faţă de fiecare, faţă de toţi oamenii. „Cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales la cei din casa credinţei.”

Referitor la cei din casa credinţei Apostolul ne sfătuieşte că dacă vedem pe un frate surprins într-o greşeală noi să ne arătăm spiritualitatea prin manifestarea spiritului blândeţii şi amabilităţii faţă de cel în greşeală. Noi trebuie să ne purtăm sarcinile unii altora şi astfel să împlinim Legea lui Cristos. Trebuie să cultivăm spiritul blândeţii, aducându-ne aminte că noi înşine am putea cădea într-o greşeală cândva — în viitor, dacă n-am căzut în trecut. Să învăţăm să gândim smerit despre noi. În realitate noi nu suntem nimic dacă ne comparăm cu ceea ce este perfect. Starea noastră în faţa Domnului nu este datorită perfecţiunii umane, ci datorită voinţei cuvenite — intenţiilor bune — inimii pe deplin consacrate.