CUM PUTEM CREŞTE ÎN CRISTOS
„Spunând adevărul, în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos”.
W.T. 1916 (pag. 323-325)
În proporţia în care unii care caută să cunoască pe Dumnezeu sunt conduşi să-i vadă adevăratul caracter, aceştia au încredere în El. După ce aceştia au ajuns la punctul deplinei consacrări faţă de Domnul, ei primesc conceperea Spiritului Sfânt şi devin din clasa Bisericii, din cei sfinţiţi în Isus Cristos, din cei puşi deoparte — puşi deoparte prin Spiritul Sfânt. Despre aceştia apostolul Pavel spune: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică”. Noua Creaţie trebuie să respingă orice atac al fricii servile — care aparţine cărnii, condiţiei căzute. Mintea cea nouă trebuie să triumfe asupra acestei tendinţe naturale, trebuie să cultive încrederea în Domnul.
Nimeni n-ar putea face mai mult decât să ne ia viaţa pământească. Nimeni nu ne poate lua viaţa viitoare. „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate să piardă şi sufletul şi trupul”. Astfel, copilul lui Dumnezeu trebuie să fie foarte curajos, ştiind că nimeni nu-i poate face rău, ştiind că Dumnezeu nu va permite să vină peste el nimic ce nu va fi pentru binele lui. Copilul iluminat al lui Dumnezeu nu va avea nici o frică sau groază de chinul veşnic. Totuşi el va avea o frică cuvenită, aşa cum un soţ ar avea faţă de soţie sau o soţie faţă de soţ — o frică de a nu plăcea sau de a dezamăgi, pierzând astfel stima şi încrederea tovarăşului.
Noi trebuie să avem o asemenea frică în privinţa tuturor fraţilor. Noi trebuie să avem o frică fidelă faţă de Dumnezeu, dar nu cu gândul că El ne-ar face rău sau ne-ar chinui, sau ar folosi violenţă de vreun fel, ci teama ca nu cumva să pierdem tovărăşia Lui. Aşa deci, orice frică de un fel înrobitor avem, nu este de la Dumnezeu. Asemenea frică aduce capcană. Dar iubirea inspirată de o adevărată cunoştinţă a lui Dumnezeu şi concepută de Spiritul Lui, în măsura în care această iubire abundă în noi ne eliberează şi de frica de om.
Dumnezeu ne-a dat spiritul iubirii, spiritul unei minţi sănătoase, spiritul puterii. Creştinul ştie că „toate lucrurile lucrează înpreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Aceasta este pentru el o sursă de putere, de tărie. El se poate aştepta să aibă împrejurări şi condiţii care pe alţii i-ar covârşi. Acest spirit nu este numai un spirit de putere, ci şi un spirit de iubire — un spirit de amabilitate şi blândeţe. Este un spirit căruia îi place să facă bine, să facă drept, să fie de ajutor. Şi, în acest fel, cu acest spirit al iubirii şi al unei minţi sănătoase, creştinul devine tot mai mult asemenea lui Dumnezeu. Aceasta îi permite să aibă tot mai multă compătimire pentru aceia care nu sunt pe cale. Şi aşa cum Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, şi aşa cum Fiul a venit şi a dat binecuvântarea vieţii pentru toţi cu un aşa mare preţ pentru Sine, tot aşa, toţi cei care au Spiritul Lui se vor strădui să binecuvinteze pe alţii.
