FRICĂ—Ce fel de frică scoate afară iubirea? (Q270-2)

Întrebare (1912)—2—”În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa şi cine se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). La ce frică se face referire aici şi cum dragostea desăvârşită scoate afară frica?

Răspuns—Frica este o însuşire a minţii care este concepută în gene­ral de nesiguranţă. Sunt anumite lucruri de care trebuie să ne temem şi unele lucruri de care nu trebuie să ne temem. Adversarul se pare că profită de starea noastră decăzută, starea de păcat, şi ne face să ne fie frică de Tatăl ceresc; pentru că ne ferim de cine ne este frică. Noi toţi ne dăm seama că prin natură suntem păcătoşi, şi că trebuie să fie o pedeapsă pentru păcat. Se pare că ştim aceasta instinctiv şi în mod natural ne este frică. Ni se spune: Eşti un păcătos, eşti păcătos şi există o pedeapsă pentru păcat. Vine frica — de ce fel va fi pedeapsa, şi cât de severă va fi? Satan încearcă să ne dea, prin diferitele sale teorii, teamă sau frică de Dumnezeu şi de tortură. El zugrăveşte în mintea noastră imperfectă un Dumnezeu nedrept, prea sever în procedurile Sale cu păcatul şi cu păcătosul.

Pe măsură ce, treptat, ajungem la o cunoştinţă mai clară despre Dumnezeu şi despre principiile Sale de guvernare a universului Său, noi scăpăm de acea frică. În locul ei avem iubire pentru Dumezeu şi înţelegem că şi El are iubire pentru noi. Noi îl iubim, şi aceasta în măsura în care înţelegem că El iubeşte lumea şi a făcut pregătiri pentru noi şi pentru lume. Curând, când ajungem la punctul în care Îl iubim pe Dumnezeu în mod perfect, toată frica este înlăturată.

Dar această cunoştinţă şi iubire nu va scoate afară frica de a nu plăcea lui Dumnezeu; pentru că aceasta este un respect potrivit şi niciodată nu trebuie înlăturată. Cu cât avem mai mult o iubire respectuoasă, cu atât mai multă frică de genul acesta vom avea — cine nu s-ar teme să ofenseze un frate sau un vecin pe care l-ar iubi şi l-ar aprecia? Acesta este acelaşi principiu care există, mai mult sau mai puţin, între tată şi copii, soţ şi soţie. Soţia care s-ar teme de soţul ei n-ar fi într-o stare aşa fericită ca şi când ar fi o iubire perfectă şi vice versa; tot aşa şi cu copiii. Totuşi fiecare trebuie să se teamă tot mai mult, să nu rănească sau să ofenseze pe celălalt.