Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 2

Smerenia un ELEMENT AL CURAJULUI ADEVĂRAT

Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău! Prov. 3:7

R 5186 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 57-58)

Nimic nu este mai periculos pentru copilul lui Dumnezeu decât încrederea în sine; aceasta împiedică reformarea inimii, precum şi adevăratul folos pentru alţii şi în special folosul în serviciul lui Dumnezeu; deoarece Cuvântul declară: “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iac. 4:6). Peste tot în Scripturi este proeminent arătat faptul că acei care vor să fie în armonie cu Dumnezeu trebuie să fie smeriţi. Domnul acordă binecuvântări celui smerit, blând, cu spirit de învăţăcel. Isus a spus: „Ferice de cei blânzi” (Mat. 5:5). Apostolul îndeamnă: “Smeriţi-vă, deci, sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca la timpul potrivit, El să vă înalţe”. 1 Pet. 5:6.

Cuvântul lui Dumnezeu arată că Isus a fost blând şi smerit cu inima (Mat. 11:29, 30). Această smerenie a minţii şi a inimii a fost, în multe privinţe, secretul succesului Său. Dacă n-ar fi fost smerit, n-ar fi ajuns la poziţia glorioasă la care a fost înălţat.

Există un contrast însemnat între Isus şi Satan. Unul s-a gândit să se înalţe, iar Celălalt să Se smerească (Is. 14:13, 14; Filip. 2:8). Satan a zis: „Mă voi ridica mai presus de îngeri; voi fi ca Cel Preaînalt şi voi exercita o putere ca El. Aş putea arăta îngerilor o mare înţelepciune dacă aş avea control asupra lucrurilor”. Inspirat de acest spirit greşit, Satan a devenit ambiţios să arate ceea ce ar putea el face.

Scripturile ne dau de înţeles că dorinţa nestăpânită a lui Satan de a câştiga distincţie a fost secretul căderii lui. Ambiţia este bună, dar numai când este bazată pe smerenie. Orice spirit care nu respectă Înţelepciunea lui Dumnezeu este într-adevăr nebunie.

Spiritul lui Satan a fost unul de ambiţie şi mândrie. Fiind deja mult favorizat de Dumnezeu ca unul din îngerii de cel mai înalt grad, el n-a fost mulţumit cu marile onoruri şi binecuvântări, ci a dorit să ajungă încă la mai mare influenţă şi putere decât I-a plăcut lui Dumnezeu să-i acorde. Această aspiraţie ilegală de a obţine control, l-a condus nu numai la răzvrătire împotriva Guvernării Divine, ci şi să devină „ucigaşul” (Ioan 8:44) primilor noştri părinţi, ca să poată câştiga controlul asupra lor – obiectivul ambiţiei sale.

Cât de mărginit a fost Adversarul, să se gândească să-L depăşească pe Iehova, să se înalţe şi să zidească o împărăţie rivală. Curând nebunia lui Satan va fi arătată. Când va veni timpul potrivit al Domnului, Cel care S-a smerit în ascultare de voia Tatălui, va fi înălţat la putere şi autoritate împărătească, la poziţia de la dreapta Tatălui în Împărăţia Universului; dar cel care a întreprins uzurparea va fi legat şi complet distrus.

SMERENIA PRECEDE ÎNĂLŢAREA

Domnul nostru Isus a luat o cale diferită de cea a lui Satan. În loc de a încerca să exercite putere, El a avut reverenţă supremă faţă de Iehova. El a zis: „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu” (Ps. 40:8). Urmând acest curs al umilinţei în faţa Celui Etern, Isus a fost condus de Tatăl cum n-ar fi fost condus dacă ar fi avut un spirit încrezător în sine. Sub conducerea Tatălui, El a fost smerit. „A învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evr. 5:8); şi după moartea şi învierea Sa a primit răsplata naturii divine. El a devenit Moştenitorul tuturor făgăduinţelor pline de har ale Cuvântului lui Dumnezeu, „Moştenitor al tuturor lucrurilor”. Evr. 1:2.

Aceste două exemple mari ne oferă o lecţie impresionantă. Ele ne arată că dacă copiem atitudinea ambiţioasă şi înfumurată a lui Satan, aceasta ne va înstrăina de Dumnezeu. Noi trebuie să ne dăm seama de Înţelepciunea lui Dumnezeu şi să ne supunem complet voinţei Sale. Dacă mergem ascultători în urmele Învăţătorului, vom obţine glorie şi onoare cu Domnul nostru.

Înţelepciunea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Oamenii din lumea aceasta se bizuie pe propria lor înţelegere. Câteodată oamenii se laudă în această direcţie zicând: „Am nişte idei proprii”. Toţi ştim că ceea ce cunoaştem nu este decât foarte puţin şi în general foarte incorect. Experienţa este un învăţător excelent.

Lecţiile pe care le învăţăm în Şcoala lui Cristos sunt în mare măsură de smerenie, din care se cere foarte multă de la elevii din această Şcoală. Calea vieţii este atât de îngustă încât cei care iubesc calea cea lată şi bătătoare la ochi nu se vor gândi să meargă pe cea îngustă. Domnul permite celor care sunt plini de sine să se depărteze. Chiar dacă au început să meargă pe calea Lui, li se permite să meargă potrivit neînţelegerilor lor nechibzuite. Dacă ei continuă pe această cale, aceasta îi va duce la distrugere.