PARTEA BISERICII ÎN JERTFA PENTRU PĂCAT
Fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui.”
R 5195 W. T. 1 martie 1913 (pag. 73-76)
Omenirea este imperfectă, inacceptabilă pentru Dumnezeu, condamnată la moarte. De aceea, într-un sens al cuvântului, ea nu are nici un merit, fiindcă Dumnezeu n-ar condamna ceva ce are valoare. În alt sens însă, Dumnezeu vede ceva în rasa decăzută care poate fi făcut acceptabil pentru Sine, altfel n-ar fi făcut pregătiri pentru răscumpărarea omenirii. Însuşi faptul că a dat pe Răscumpărătorul pentru rasa umană este o dovadă că omenirea nu este complet depravată, deşi nu are suficiente calităţi ca să facă pe vreunul dintre ei vrednic de viaţă. Dar fiecare are un mic merit al său, şi pe acesta intenţionează Dumnezeu să-l păstreze şi să-l facă valoros.
Procesul valorificării acelui mic rest din perfecţiunea originară pe care orice fiinţă umană îl are păstrat, este numit îndreptăţire. În Planul lui Dumnezeu al Veacurilor sunt rezervaţi o mie de ani pentru lucrarea de aducere a omenirii la perfecţiune, aşa încât Dumnezeu să-i poată accepta şi să le dea viaţă veşnică. Această perioadă este Mileniul. Între timp, în Veacul Evanghelic, pentru o anumită clasă chemată afară din lume se face o altă pregătire, prin care aceştia sunt socotiţi perfecţi, prin atribuirea meritului lui Cristos.
Chiar şi o persoană neîndreptăţită are ceva merit în sine. S-ar părea că o calitate pe care Dumnezeu o apreciază cel mai mult este o inimă cinstită. Într-adevăr putem spune că vrednicia cuiva este în raport cu onestia, sinceritatea sa. Când o persoană onestă începe să-şi dea seama de starea sa păcătoasă şi să dorească împăcarea cu Dumnezeu, va găsi că prin Cuvântul lui Dumnezeu este îndrumată să privească spre Mântuitorul omenirii.
Domnul Isus nu-i dispreţuieşte pe păcătoşii care arată o dorinţă de a părăsi păcatul şi a se apropia de El. După măsura de credinţă şi ascultare, toţi aceştia sunt îndreptăţiţi la părtăşie cu El; după cum este scris: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6). El îi invită pe păcătoşi să aibă încredere în El ca Purtător de poveri zicând: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine”. Mat. 11:28, 29.
Toţi cei care astfel se apropie de Dumnezeu au o măsură de pace şi de îndreptăţire, dar nu una deplină; astfel se poate spune despre ei că sunt îndreptăţiţi de probă; adică îndreptăţiţi cu un scop. Tuturor acestora Dumnezeu le spune: Dacă credeţi acest mesaj al harului Meu până acolo încât să consacraţi ceea ce aveţi din perfecţiunea originară, voi lucra cu voi ca şi cum aţi avea măsura deplină a perfecţiunii umane. Dacă prin credinţă veţi prezenta corpul vostru ca jertfă vie (Rom. 12:1, 2), chiar dacă acel corp nu valorează mai mult de o treime sau o jumătate din valoarea perfecţiunii umane, totuşi Eu vă voi atribui destul din meritul lui Cristos ca să vă suplinească deficitul. Astfel puteţi fi socotiţi ca şi cum aţi avea toată perfecţiunea — ca şi cum aţi avea în realitate sută la sută perfecţiune”.
Numai în timpul veacului Evanghelic se face această ofertă minunată. Meritul necesar pentru a-l aduce pe cel care crede la standardul îndreptăţirii, sau al dreptăţii, unde el va fi acceptabil pentru Dumnezeu, este exact proporţional cu deficitul său. Dacă cel care se prezintă ca sacrificu are numai treizeci la sută, Domnul nostru îi va atribui şaptezeci la sută pentru a ajunge la sută la sută, care reprezintă perfecţiunea. Dacă are şaizeci şi cinci sau patruzeci şi cinci la sută, i se vor atribui treizeci şi cinci sau cincizeci şi cinci la sută, cât s-ar cere pentru a-l aduce la standardul deplin al dreptăţii.
Cu alte cuvinte, când intră în contract că îşi va da viaţa în sacrificiu, Domnul nostru garantează pentru el, după măsura incapacităţii lui, sau îi atribuie destul din meritul Său ca să-i compenseze deficitul, pentru ca jertfa lui să fie acceptabilă. Acest deficit nu este compensat în mod real, ci socotit, cu scopul de a-i permite să-şi prezinte sacrifciul şi a-i permite Dreptăţii să-l accepte. Domnul nostru, care acum a devenit Avocat, îi completează fiecăruia din Biserică ceea ce-i lipseşte pentru a fi fiinţă umană perfectă.