TOVARĂŞI DE JUG CU CRISTOS
„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine; . . . Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11:29, 30.
W. T. 15 aprilie 1916 (pag. 117-118)
JUGUL PERFECT, CARE SE POATE AJUSTA
Am văzut boi înjugaţi. Am văzut jugul mare de lemn pe gâtul lor doborât prin apăsarea grea a pielii şi muşchilor. Un jug care nu i se potriveşte unui animal îl va irita şi-i va produce agitaţie; pe când un jug ajustat cum se cuvine va fi confortabil şi va face povara mult mai uşor de tras. Domnul nostru spune că El are un jug uşor, confortabil şi plăcut. Jugul Lui este, ca să zicem aşa, un jug elastic. El satisface condiţiile diferite ale diferitelor persoane care-l poartă. Este mare pentru cei mari, mic pentru cei mici, mijlociu pentru cei mijlocii. Este un jug la care cei mai mari, cei mai înalţi şi cei mai talentaţi se pot înjuga cu Domnul — şi cei mai neînsemnaţi de asemenea. Domnul poate duce pentru noi tot ceea ce noi nu putem duce. Nu există nici un jug ca şi acesta care să permită cuiva să ducă poveri. Este adevărat, se cere perfecţiune pentru a purta acest jug, iar noi suntem fiinţe slabe şi imperfecte; dar dacă noi avem numai o zecime perfecţiune şi nouă zecimi imperfecţiune, Domnul nostru va duce pentru noi cele nouă zecimi care ne lipsesc. Dacă noi avem jumătate imperfecţiune, el va duce acea jumătate. Astfel există prevederi şi pentru cei mai slabi, iar cei mai tari primesc ce le lipseşte. Iată marea ocazie a Vârstei Evanghelice.
Domnul nostru Isus i-a dat apostolului Pavel asigurarea, „Puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte” (2 Cor. 12:9). Toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru pentru că noi Îl iubim, pentru că noi am luat jugul Lui, am devenit tovarăşi de jug cu El. Noi ne bucurăm în privilegiul de a suferi împreună cu El. Carnea se poate că suferă, dar spiritul se bucură. Noi nu vom fi încercaţi peste puterile noastre. Sarcina Lui este uşoară. Sub aranjamentul Lui nu i se cere nimănui să facă mai mult decât poate face. Dacă avem spiritul corect, vom fi bucuroşi să facem tot ce putem. Unul care nu este dispus să facă tot ce-i stă în putere, nu va fi socotit credincios de către Domnul. Sarcina Învăţătorului este uşoară dacă ea este acceptată în sinceritate şi adevăr, şi numai aceia care aşa o primesc pot deveni tovarăşi de jug cu El.