„Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase şi gura mea Te va lăuda cu buze pline de bucurie. Chiar în aşternutul meu îmi aduc aminte de Tine şi în timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine.” Ps. 63:5,6.
R5785 15 octombrie 1915 (pag. 311-312)
Prin expresia despre săturarea sufletului ca de nişte bucate grase şi miezoase, profetul David se referă evident la abundenţa favorii lui Dumnezeu şi la binecuvântarea pe care el a primit-o. El a avut o parte mare, o parte grasă, şi a apreciat bunătatea lui Dumnezeu, favoarea lui Dumnezeu faţă de el, care l-a luat de la turmă când era tânăr păstor şi l-a privilegiat să se angajeze în serviciul Său şi în final să-l aducă pe tron ca rege al lui Israel. Pentru toate acestea el a fost foarte recunoscător Domnului. A apreciat toate binecuvântările lui Dumnezeu. Era potrivit ca gura sa să-i aducă laudă, să fie plin de bucurie, să vorbească de bunătatea Lui iubitoare. Astfel, în psalmii lui David găsim multe expresii frumoase în care el aduce mare laudă şi mulţumire Atotputernicului. El vorbeşte şi despre maiestatea lui Dumnezeu, despre minunata Lui putere şi tărie, şi se referă la ceruri ca la lucrarea mâinilor Lui.
Profetul, desigur, şi-a folosit limba ca să laude pe Domnul. Când ne gândim că el a trăit într-o vreme când instruirea era limitată şi că a primit foarte puţină instruire, ne dăm seama că desigur el a folosit foarte bine ceea ce a primit. Roada ostenelii sale a ajuns să binecuvânteze lumea de-a lungul secolelor. El sugerează că într-o măsură cânta sau lăuda pe Dumnezeu noaptea — „când îmi aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când în vegherile nopţii mă gândesc la Tine”. În vechime oamenii depindeau pentru lumină noaptea mai mult de lună sau de stele, neavând cum avem noi astăzi pregătiri depline pentru iluminat cu petrol rafinat, gaz, electricitate etc. Dl. Rockefeller nu se născuse, iar invenţiile moderne nu existau nici în vis măcar. Pentru lumina artificală depindeau de uleiul de măsline, iar acesta nu se găsea din belşug. În consecinţă, oamenii se culcau devreme. Astfel, regele David se gândea la Atotputernicul, medita la Dumnezeu când stătea în pat — nu avea gânduri nechibzuite, nu plănuia fapte nechibzuite. Când ne gândim la acestea, nu suntem surprinşi că mintea sa era plină de gânduri frumoase.
