Vol. 6 Iulie-August 1999 Nr. 5

CRISTOSUL DESĂVÂRŞIT PRIN SUFERINŢĂ

R5778 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 297-299)

SURSA SECUNDARĂ DE ÎNCERCĂRI

Aceste încercări vin nu numai de la Adversar, ci ele vin şi din slăbiciunile şi imperfecţiunile altora. Şi poate că acelea care vin din partea fraţilor sunt cel mai greu de suportat. Ştim că „dumnezeul acestei lumi a orbit minţile celor care nu cred”. Dar când ajungem la cei care au făcut o declaraţie de loialitate faţă de Dumnezeu şi s-au numit cu numele lui Cristos, fie că sunt presbiterieni, fie că sunt episcopali, baptişti sau congregaţionali, sau sunt studenţi ai Bibliei — dacă în vreunul dintre aceştia găsim spirit de persecuţie, suntem mai descurajaţi şi este mai puţin probabil să avem simpatie faţă de el.

Trebuie însă să ne amintim că nimic nu ni se poate întâmpla decât dacă Tatăl permite. Dacă n-am avut încercări de la metodişti, presbiterieni sau studenţi ai Bibliei, vom avea din altă parte, pentru a ne arde zgura şi a ne întări elementele caracterului care au nevoie de dezvoltare. Trebuie să luăm toate aceste lucruri cu răbdare, ştiind că ele produc pentru noi „o greutate veşnică de slavă”. Trebuie să privim dincolo de aceste lucruri şi să recunoaştem marele scop al lui Dumnezeu. Trebuie să reflectăm că acesta este modul în care Dumnezeu ne dăltuieşte şi ne şlefuieşte ca să ne pregătească pentru marele Templu al Slavei. Când ne gândim la aceasta, putem privi cu tărie şi răbdare aceste încercări de foc, dându-ne seama că vom primi din ele o binecuvântare.

„Pe multe cărări spinoase
Picioarele ostenite-mi conduce
Pe multe cărări de lacrimi mă duce
Dar este dulce
A şti că El mi-e aproape —
Al meu Dumnezeu, al meu Îndrumător;
El mă conduce şi astfel urmez
Mulţumit în toate.”

Astfel învăţăm, ca popor al lui Dumnezeu, să ne bucurăm. Ne putem bucura de toate lucrurile pe care le-a făcut El pentru noi şi în noi. Lucrurile în care este cel mai puţin probabil să ne bucurăm în mod natural sunt necazurile, persecuţiile. Dar ne putem bucura şi în acestea. Ne putem bucura în acestea — nu fiindcă ne plac necazurile, persecuţiile, ci fiindcă ne dăm seama că acestea lucrează pentru noi la dezvoltarea caracterului plăcut lui Dumnezeu. Domnul se va îngriji să avem destule necazuri, dar nu prea multe.

Cuvântul necaz conţine ideea de tulburare severă — o combinaţie de tulburări care fac ca experienţele să fie severe. N-ar însemna că noi am cădea într-o dificultate şi am ieşi curând din ea, ci ar însemna tulburări severe şi continui. Uneori nu putem vedea de ce avem necazurile care ne vin. Ele pot veni sub forma bolii sau a morţii, a necazului financiar, a umilirii mândriei noastre şi a iubirii de sine nerecunoscute; sau putem avea o combinaţie de necazuri. Nu are nici o importanţă dacă sunt de un fel sau de altul — ele sunt necazuri. Dar atârnă de noi să recunoaştem că în toate aceste încercări Domnul supraveghează şi face ca ele să lucreze spre binele nostru.

Lumea are şi ea persecuţii de un anumit fel. Oamenii care sunt în afaceri se persecută uneori unul pe altul. Uneori persecuţiile sunt pe cale politică. Domnul indică Bisericii că noi ne putem bucura în orice persecuţie, în special dacă nu suntem în nici un mod vrednici de învinuit. „Dacă cineva suferă ca creştin, să nu se ruşineze (să nu se simtă ocărât)”, a spus apostolul (1 Pet. 4:14-16). El suferă din cauză că „întunericul urăşte lumina” şi defăimează Adevărul. Acest lucru a fost aşa tot timpul începând de la Isus.

Răbdarea poate fi câştigată numai prin încercări. Credinţa poate fi dezvoltată numai prin necesităţi. Noi avem nevoie de pregătire pentru lucrarea noastră viitoare. Aceasta poate fi câştigată numai prin acele experienţe prin care vom fi atinşi de simţământul neputinţelor, dificultăţilor şi încercărilor creaţiei care suspină, căreia noi îi vom fi slujitori şi reprezentanţi când vom ajunge pe Tron. Lecţia experienţelor noastre prezente este, deci, să ne împotrivim la rău, nu cu rău, ci cu bine. „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” Rom. 12:21.