Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2
Caracterul retributiv al Legii Divine
„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7 .
DREPTATEA RETRIBUTIVĂ, BAZA LEGII divine
Aici este vrednic de remarcat caracterul retributiv al Legii divine. Oamenii fac adesea deosebire între legea naturii şi legea morală, numind-o pe una naturală şi pe cealaltă Divină. Dar principiile fixe ale ambelor sunt de origine Divină şi în acţiunea lor îndeplinesc voia Divină. Ambele operează în baza dreptăţii retributive. Întreaga Lege divină, fie a naturii fie cea morală, este doar operarea anumitor principii fixe ale dreptăţii, având ca scop pacea şi fericirea tuturor fiinţelor inteligente de sub jurisdicţia ei. Ascultarea de această Lege aduce răsplata ei de fericire, în timp ce orice i se opune atrage pedeapsa sigură.
Dacă ţii mâna în faţa focului se va încălzi şi astfel va sluiji confortului şi fericirii tale; dacă pui mâna în foc, se va arde şi vei suferi durere. Astfel legea naturii, care a fost intenţionată să ne aducă confort şi să ne binecuvânteze, este de asemenea pregătită să ne pedepsească dacă încălcăm folosirea ei potrivită. Şi nu numai atât, dar este pregătită şi să gradeze pedepsele proporţional cu gravitatea încălcării ei.
Dacă bagi mâna în foc pentru un timp foarte scurt se va arde puţin; dacă insişti puţin mai mult se va băşica, şi încă puţin mai mult, se va arde grav. Dacă aplici acest procedeu cum se cuvine la pregătirea hranei, focul te va răsplăti cu o masă savuroasă, dar dacă îl aplici nepotrivit, hrana poate deveni de nedorit sau nepotrivită pentru a fi folosită. Apa, de asemenea una din binecuvântările noastre cele mai mari, dacă este neglijată legea naturii, devine un agent al morţii şi distrugerii. Şi astfel în legile naturii putem găsi răsplătire.
În domeniul legii morale cazul este acelaşi. Dacă încalci principiile dreptăţii, strici chipul lui Dumnezeu din fiinţa ta. Gândurile impure înscriu în mod clar semne descifrabile pe înfăţişare, liniile întunecate ale unui caracter rău; în timp ce gândurile curate, drepte, nobile, luminează înfăţişarea şi fac un caracter pur să fie transparent pentru privitori. Şi operarea legii morale este la fel de sigură şi constantă ca aceea a legii naturii.
Faptul că răsplătirea — răsplata sau pedeapsa — adesea întârzie, este în mod frecvent folosit abuziv de către cei nechibziuiţi, care în zadar gândesc că pot semăna fapte rele şi nu vor secera niciodată recolta lor. Atât indivizii cât şi naţiunile de mult s-au aventurat să acţioneze pe această ipoteză periculoasă şi deşartă; şi bine ar fi într-adevăr dacă ei măcar acum ar asculta prevenirea apostolului: Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit; ce seamănă omul, aceea va şi secera”.
Acţiunile acestei legi se manifestă cel mai mult asupra claselor şi naţiunilor — în primul rând, deoarece proeminenţa lor le face publicitate în lumea întreagă, şi în al doilea rând, pentru că judecata lor trebuie din necesitate să aibă loc în viaţa prezentă, deoarece dincolo de mormânt ordinea prezentă a societăţii nu va mai exista. O privire în paginile istoriei descoperă faptul că toate naţiunile din trecut au secerat o recoltă amară şi şi-au dat ultima suflare în mijlocul unor scene disperate. Ele au avut perioadele lor de ridicare, de străduinţe, şi apoi ere înfloritoare; apoi „mândria şi belşugul” le-a făcut să se odihnească într-o siguranţă imaginară şi să coboare în scara moralei, până când declinul lor a fost urmat de cădere. Au secerat ce au semănat.
Chiar acum toate naţiunile lumii se apropie repede de cea mai teribilă criză a existenţei lor naţionale. Într-un mare timp de necaz fără precedent, care chiar acum este iminent, sunt pe cale să secere ce au semănat. Au semănat în vânt seminţele egoismului, şi acum sunt pe punctul de a secera furtuna groazei şi distrugerii întregii legi şi ordini şi a organizării naţionale şi sociale.
