R 1865, col. 1, par. 3, până la col. 2, par. 7 (vezi întrebarea nr. 13):

Domnul a ştiut cât de necesară va fi comuniunea cu El pentru viaţa noastră spirituală. Clătinaţi de furtună şi încercaţi, cât de mult dorim grija Tatălui nostru şi mângâierea şi consolarea pe care le dau prezenţa şi simpatia Sa când sunt înţelese. Şi oare nu au toţi cei blânzi şi smeriţi la inimă făgăduinţa nu numai a unei atente ascultări ocazionale, ci şi a prezenţei durabile atât a Tatălui cât şi a Fiului, Domnul nostru Isus? Isus a spus: „„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?” Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el””.

Ideea acestei făgăduinţe de prezenţă continuă a Tatălui şi a Fiului care ni se transmite în minte este că gândul, grija şi interesul lor vor fi în mod constant asupra noastră şi că în orice moment putem avea atenţia specială a oricăruia din Ei, sau a ambilor. Aceeaşi idee este dată şi prin cuvintele apostolului Petru (1 Pet. 3:12): „Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor.” Şi suntem îndemnaţi să „stăruim în rugăciune”, să ne „rugăm întotdeauna şi să nu ne lăsăm”, să ne „rugăm neîncetat”; „Cum se îndură un tată de copiii lui aşa se îndură Domnul de cei care se tem de El. Căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână.” „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei care se tem de El” şi „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El greşelile noastre de la noi.” Da, „Bunătatea Domnului ţine din veci şi în veci pentru cei care se tem de El şi dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei care păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Rom. 12:12; Luca 18:1; 1 Tes. 5:17; Ps. 103:13, 14, 11, 12, 17, 18.